Alexandru Arșinel a primit titlul de cetățean de onoare de la Gabriela Firea
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, i-a acordat titlul de cetățean de onoare lui Alexandru Arșinel cu ocazia Galei Premiilor Municipiului București pentru Artă și Cultură care a avut loc la Teatrul Odeon luni, 15 ianuarie.
Decizia de a-i acorda lui Alexandru Arșinel titlul de cetățean de onoare a fost anunțată într-un comunicat transmis de Primăria Capitalei. Ileana Vulpescu,filologă,lexicografă și prozatoare de renume a primit același titlu.
”Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Primăria Capitalei organizează Gala Premiilor Municipiului București pentru Artă și Cultură, luni, 15 ianuarie, la Teatrul Odeon, începând cu ora 20:00. În cadrul evenimentului, 24 de personalități marcante ale vieții culturale din România vor primi din partea Municipalității Premii de Excelență în Cultură pentru următoarele șapte domenii de activitate: teatru, muzică, arte vizuale, film, arhitectură, literatură și management cultural. În cadrul aceleiași ceremonii, Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, va acorda titlul de cetățean de onoare doamnei Ileana Vulpescu și domnului Alexandru Arșinel”, se arată în comunicat.