Ample proteste pentru copiii ”furați” de statul norvegian

Ultima actualizare:

    Și la Chișinău a avut loc un protest pentru susținerea familiei Bodnariu
Și la Chișinău a avut loc un protest pentru susținerea familiei Bodnariu

Cazul familiei Bodnariu îi scoate pe români în stradă. Mâine sunt anunțate ample proteste în cinci orașe ale țării, dar și în străinătate.

Lumea se revoltă! Au trecut două luni de când familia Bodnariu a rămas fără cei cinci copii, iar statul norvegian nu pare să revină la sentimente mai bune.

Procedura de adopție merge mai departe, spre disperarera părinților care nu știu ce să mai facă ca să-și aducă micuții acasă.

Românii sunt solidari cu drama prin care trec aceștia, astfel că protestele se reiau. Mâine sunt anunțate mișcări de stradă la Iași, Cluj, Sibiu, Bistriția, Baia Mare, dar și în Melbourne (Australia),  Castellion ( Spania) și în  Varșovia ( Polonia).

Organizarea s-a făcut pe rețele de socializare, astfel că se așteaptă ca în fiecare oraș să vină la protest câteva mii de oameni.

Copiii familiei Bodnariu, dintre care cel mai mic are doar câteva luni, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie 2015, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. Reclamația a fost făcută de una dintre profesoarele fetelor.

Părinții, împreună cu cei patru copii. Cel de-al cincilea era pe drum
Părinții, împreună cu cei patru copii. Cel de-al cincilea era pe drum

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene și Albert de Monaco GettyImages 2162706103 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
saguna jpg
reumatism jpg
bani euro pixabay jpg
mihaela bilic instagram jpg
brad craciun jpg
dan marin roveolutie webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net