Anchetatorii au găsit oase noi în casa lui Gheorghe Dincă!

Ultima actualizare:

    Procurorul din Caracal, Cristian Popescu, va fi pus sub învinuire alături de trei poliţiştiFoto: Arhiva Click!
Procurorul din Caracal, Cristian Popescu, va fi pus sub învinuire alături de trei poliţiştiFoto: Arhiva Click!

Noi dovezi în cazul crimelor de la Caracal! La perchezițiile efectuate în curtea și în casa lui Gheorghe Dincă, anchetatorii au găsit noi fragmente osoase. Acestea vor fi trimise la experiză.

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax fragmentele osoase nu par a fi umane, însă vor fi trimise la expertiză. Începând de luni, a fost pus în aplicare noul mandat de perchezitii în casa lui Dincă, valabil 15 zile. Procurorul-șef al DIICOT, Felix Bănilă, a declarat că ancheta în cazul Caracal a evoluat mai ales pentru că au fost găsite noi probe și că speră ca, în maximum 15 zile, să fie încheiate perchezițiile de la casa lui Gheorghe Dincă, în cadrul noului mandat. Gheorghe Dincă este încarcerat la Jilava, dar este dus aproape zilnic la Caracal. 

Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis două tinere

Gheorghe Dincă a t după două zile în care susținea cu încăpățânare că e nevinovat. El a recunoscut că a ucis două fete, Alexandra Măceșanu (15 ani), răpită pe 24 iulie, şi Luiza Melencu (18 ani), dispărută în aprilie, pe care le-a luat la ocazie. El le-a spus anchetatorilor că a crezut că adolescentele sunt prostituate.

Alexandra Măceşanu a fost dată dispărută pe 24 iulie, iar fata a reușit să sune pe 25 începând cu ora 11.05, de trei ori la 112, anunţând că este sechestrată și că a fost schingiuită și violată. Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) n-a reuşit identificarea unei adrese exacte, ci o arie de căutare. Poliţiştii au avut nevoie de prea mult timp pentru a intra în gospodăria individului. După ce au analizat imaginile surprinse de camerele video din Dobrosloveni, unde fata s-a urcat în mașina lui Dincă, anchetatorii au identificat numărul de înmatriculare și l-au identificat pe monstru. Pe 26 iulie, la ora 4.00, polițiștii înconjuraseră locuința, dar au intrat abia la ora 6.00, motivând că abia atunci le-a permis procurorul de caz. Trecuseră nu mai puțin de 19 ore de la apelurile disperate ale copilei.

Citește și

Detalii surprinzătoare în cazul Caracal: «Mi-au arătat poza lui Dincă înainte ca Alexandra să fie răpită»

Crimele de la Caracal. Motivul pentru care Gheorghe Dincă a plâns în faţa anchetatorilor

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net