Angajaţi, închideţi calculatoarele şi mergeţi la sport!
Dacă nu ai tu timp de sport, vine sportul la tine. Mai concret, în societatea actuală, în care ne petrecem jumătate de viaţă la birou şi nu mai avem timp să mergem la sală, antrenorii de fitness au găsit soluţia: organizează şedinţe de aerobic chiar în incinta birourilor.
Cel puţin 9 ore pe zi la birou, alte două în trafic, multă muncă, stres, stil alimentar haotic şi nesănătos, cam asta este viaţa unui corporatist în România. Cine mai are timp de sport? Şi totuşi, suntem cu toţii conştienţi cât de important este atât pentru sănătate, cât şi pentru psihic. Patronii ştiu şi ei acest lucru şi ar vrea să aibă angajaţi sănătoşi, cu moralul ridicat. Dar, în acelaşi timp, să-i ţină cât mai mult la birou. Cum se poate împăca şi capra, ci varza? Simplu – aduci un antrenor de fitness la birou şi organizezi şedinţe de aerobic într-una din sălile de şedinţe libere.Campionul mondial la gimnastică aerobică Florin Neby este unul dintre antrenorii care scoate untul din angajaţi, la birou. El a pus la punct un program unic în România, ce cuprinde atât antrenamente de trei ori pe săptămână la sediul firmelor, cât şi consiliere legată de stilul de viaţă şi nutriţie, pentru angajaţi. „Ştim din experienţă că oricât de mult ar vrea angajaţii să includă în programul lor zilnic o activitate sportivă, acest lucru poate fi dificil, iar atunci când nu reuşesc să ajungă la sală se simt vinovaţi. Noi ne dorim să venim în întâmpinarea motivaţiei lor şi să «aducem sala la job». Astfel, le va fi mult mai uşor să facă mişcare, fără stresul traficului la orele de vârf sau fără a pierde mult timp departe de cei dragi”, spune Florin Neby.
Programul BecomeFit Corporate este destinat tuturor companiilor, mari sau mici. Singura condiţie este ca minimum 10 angajaţi să fie înscrişi la antrenamente. De asemenea, firma trebuie să aibă la dispoziţie un spaţiu liber pentru orele de sport – o sală de şedinţe sau de conferinţe.
Avantaje pentru angajat
- Nu mai pierde timp să meargă personal la sală.
- Plăteşte la fel ca pentru un abonament obişnuit sau abonamentul e decontat de angajator.
- Se dezmorţeşte şi, în acelaşi timp, se distrează, după o zi de muncă.
- Îşi menţine o stare fizică şi psihică bună.
Avantaje pentru angajator
- Îşi motivează angajaţii, îi face mai productivi, mai fericiţi, mai eficienţi la muncă.
- Reducerea întârzierilor sau plecărilor mai devreme de la serviciu, dar şi a absenteismului.
- Crearea unui mediu de lucru mai puţin stresant şi mai plăcut.