A apărut panoul, sperăm să înceapă şi lucrările

Ultima actualizare:

    Pe panoul montat în dreptul lucrării abandonate, apare că lucrările au început la 1 februarieFoto: Dorin Constanda
Pe panoul montat în dreptul lucrării abandonate, apare că lucrările au început la 1 februarieFoto: Dorin Constanda

Nu vă spunem un banc, ci realitatea din teren. Au început lucrările la ciotul de 3 km rămaşi din Autostrada Bucureşti-Ploieşti, pe hârtie. Până una alta, a apărut panoul care anunţă marea veste.

Pe 19 iulie 2012, s-a inaugurat Autostrada Bucureşti-Ploieşti. A fost deschisă cu mare pompă de către premierul de atunci, Victor Ponta, deşi lucrarea se oprea cu 11,5 km înainte să ajungă în Capitală. Mai exact, pe Centura de Nord, în Ştefăneşti. În următorii doi ani, italienii de la Pizzaroti au mai reuşit să înainteze cu încă 6,5 km, după care s-au oprit şi s-au certat cu autorităţile pe bani. Aşa că ministrul Transporturilor de la acea vreme, Dan Şova, a reziliat contractul cu ei. Se întâmpla la 10 iunie 2014. Din acel moment, lucrările au fost abandonate, iar cele patru benzi, trasate şi iluminate, se opresc acum fix în câmp.

Autostrada se opreşte acum în câmp
Autostrada se opreşte acum în câmp

Ar mai fi încă 3 km de construit, plus două poduri, până când şoseaua de viteză va ajunge la finish: pe str. Petricani, din Capitală. Anul trecut a fost organizată o nouă licitaţie, care a fost câştigată de grecii de la Aktor şi românii de la Euroconstruct. Nu s-au apucat efectiv de lucru, dar au montat un panou, care anunţă că până în 30 noiembrie 2017 vom avea autostrada completă. ”S-a dat drumul la proiectul tehnic, care durează 4 luni. În timpul ăsta trebuie să obţinem autorizaţia de construcţie şi să se aprobe PUZ-ul. Muncitorii vor intra în şantier în iunie-iulie. În acest moment se forează pentru a se lua probe din sol. Vor urma din vară 18 luni de excuţie”, ne-au declarat surse din cadrul CNADNR. Ciotul de 3 km ne costă 129 de milioane de lei. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net