Astăzi este sărbătorit Sfântul Mina, ocrotitorul păgubiților. Superstiții și tradiții de respectat pe 11 noiembrie
Prăznuit pe 11 noiembrie, Sfântul Mina este considerat protectorul tuturor celor care au fost păgubiți, înșelați sau au suferit pierderi materiale importante. Află ce tradiții și superstiții se respectă în această zi și ce trebuie să faci pentru a te feri de pagube.
Credincioșii care vor să fie feriți de pagube întregul an sau care au suferit pierderi importante se roagă la Sfântul Mina pentru a-și găsi alinarea. Tot în această zi, cei care nu reușesc să se căsătorească își îndreaptă rugăciunile tot către Sfântul Mina, în speranța că vor reuși să își găsească sufletul pereche.
Ritual cu lumânări
Pntru ca familiile lor să fie ferite de pagube materiale, femeile merg la biserică pe 11 noiembrie, aprind lumânări și le lipsesc la sfeşnice, dar invers, mai exact cu capătul care de obicei se aprinde. În acest mod se crede că forțele răului vor fi ținute la distanță, că relele îi vor ocoli pe cei care îndeplinesc acest ritual, dar și că astfel vor fi schimbate gândurile dușmanilor.
Acest ritual cu lumânări este urmat și de fetele care sunt singure și care își doresc să se căsătorească. Tot pentru a se mărita, fetele merg la biserică și plătesc acatiste.
Rugăciuni la Biserica Sfântul Mina din București
Mai ales în 11noiembrie, foarte mulți credincioși merg să se roage la Biserica Sfântul Mina din Capitală, unde se află părticele din moaștele sfântului. Se spune că cei care merg aici nu ar trebui să iasă din biserică cu mâna plină, asta pentru a nu stârni furia sfântului și a avea parte de ghinion.
Persoanele care nu reușesc să ajungă la biserică, pot aprinde o lumânare în casă și se pot ruga.
Rugăciunea către Sfântul Mina
„O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție: vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiidcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?
Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.
Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu glabeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.”, conform crestinortodox.ro.
Citește și: