Atenţie să nu pici în «prăpastie»!
Aproape că auzi zgomotul infernal al apei care se prăbuşeşte în abis şi sunetele înfricoşătoarele ale lighioanelor din junglă. Nu este însă decât o iluzie optică.
În Parcul Alexandru Ioan Cuza, artistul britanic Joe Hill a inaugurat aseară o pictură 3D, care aduce în Capitala României spiritul terifiant al junglei din Filipine. Desenul se vrea o promovare a show-lui de la PRO TV “Supravieţuitorul”, care va fi difuzat începând de luni, 12 septembrie. Două echipe se luptă pentru supravieţuire într-un peisaj considerat printre cele mai periculoase din lume. Joe Hill a încercat să transpună pe asfalt jungla criminală. Pictura fost realizată în perioada 3-5 septembrie şi are dimensiunile 6/6 metri.
”Am folosit 18 culori, pe care le-am mixat între ele. Sunt fericit că mă aflu aici şi mă bucur că îmi este apreciată munca, judecând după reacţia celor care vin să privească pictura”, a declarat Joe, pentru Click! În desen apare perfect reprezentat şi temutul şarpe Wala Wala, spaima Filipinelor, una dintre cele mai ucigătoare reptile de pe glob. Împreună cu compatriotul său Max Lowry, britanicul a intrat în Guinness Book World Records, cu două desene 3 D: pentru cea mai mare pictură şi pentru cea mai lungă pictură. ”Uau, a venit jungla în parc! Zici că apa, lianele şi chiar şarpele sunt lucruri reale”, se bucură Alex Cristian, în timp ce îşi face poze în „jungla” pictată.
Click! spune
Picturile 3D presupun o tehnică specială, astfel încât cel care le priveşte să aibă iluzia că ceea ce vede “iese pur şi simplu din tablou”. Cu toate că “pânza” este plană (are doar două dimensiuni), în mintea privitorului se creează impresia de profunzime sau perspectivă 3D.