Au furat banii de pensii ca să nu-i omoare cămătarii
Doi tineri din Rovinari au ajuns după gratii, după ce au furat banii poştăriţei din Turcineşti. Tinerii au urmărit-o câţiva kilometri, după care i-au smuls geanta în care avea banii pensionarilor din Rugi 7.800 de lei. Cei doi hoţi împrumutaseră 2.000 de euro de la cămătari şi nu mai aveau de unde să îi restituie.
Poliţiştii gorjeni au reuşit să îi prindă pe tinerii care au jefuit luni o poştăriţă din comuna Turcineşti. Angela Pruteanu (58 de ani) trebuia să ducă pensiile sătenilor din Rugi, când doi tineri, care o urmăriseră cu maşina, i-au furat borseta în care avea 7.800 lei. Speriată, femeia a sunat imediat la poliţie.
Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că doi bărbaţi, folosindu-se de un autoturism, au sustras unei poştăriţe o geantă în care se afla suma de 7.800 de lei.
„Suspecţii, în vârstă de 22, respectiv 27 de ani, sunt din Rovinari, iar luni se aflau la plimbare cu maşina, prin Rugi. Aceştia au sustras o geantă cu bani aflată pe bicicletă”, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
„A fost un moment de nebunie. Amândoi am fost cu ideea. A durat 30 de secunde. Am făcut prostia şi am plecat. Regretăm faptele. Suntem din familii bune. Am ascuns banii, fără să ne mai gândim. Ne-a fost teamă. Am realizat după o jumătate de oră”, a spus unul dintre suspecţii de furt şi tâlhărie.
Daniel Ţilivea şi Claudiu Stănescu au motivat furtul prin faptul că se temeau pentru viaţa lor. Hoţii împrumutaseră în urmă cu două luni 2.000 € de la cămătari, dar acum nu aveau de unde să dea banii înapoi şi primiseră deja ameninţări.