Avertizare ANM: Este cod galben de ninsori viscolite. Vezi zonele afectate
Este cod galben de ninsori viscolite la munte, la altitudini de peste 1500 de metri. Meteorologii ANM a emis o avertizare valabilă până astăzi, 24 octombrie, la ora 22.
A nins viscolit pe Transfăgărăşan, iar drumarii au intervenit cu un utilaj pentru a păstra drumul practicabil. Stratul de zăpadă are între 1 și 3 cm grosime. Meteorologii ANM anunţă că ninsorile vor continua, iar la Bâlea Lac vor fi minus 13 grade Celsius, scrie news.ro.
Meteorologii ANM au transmis că în zona montană va continua să ningă, miercuri şi joi (24 și 25 octombrie). De asemenea, vântul va sufla cu putere. În zonele înalte, vântul va sufla cu putere, cu 70 – 90 km/h. În cursul nopţii de miercuri spre joi, se vor înregistra minus 13 grade Celsius la Bâlea Lac, minus 6 grade la Păltiniş şi zero grade în municipiul Sibiu.
Drumarii din judeţul Harghita au intervenit pe DN 13 B, între Praid şi Borzon, unde a nins, iar stratul de zăpadă de pe carosabil a avut 1-2 centimetri.
Cod portocaliu de vânt puternic în sudul țării
Meteorologii au emis o avertizare ”cod portocaliu”, valabilă miercuri, 24 octombrie, între orele 12.00 şi 19.00, în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, unde vor fi rafale puternice ale vântului, cu viteze de 80-90 km/h. În Bucureşti, se vor semnala, de asemenea, intensificări ale vântului, iar temperaturile vor scădea.