Bărbat cu botulism, transferat de urgenta la Iasi

Ultima actualizare:

    (Foto: Arhivă)
(Foto: Arhivă)

Un bărbat în vârstă de 71 de ani, din Mailini, Suceava, diagnosticat cu botulism, urmează să fie transferat la Iaşi.

Medicii de la Suceava au solicitat transferul bărbatului la Spitalul de Boli Infecţioase "Sfanta Parascheva" din municipiu. Medicii ieşeni au acceptat să primească pacientul, însă cu condiţia ca familia să-şi de acordul pentru transportul acestuia la Iaşi, întrucât deplasarea presupune o serie de riscuri pe care familia trebuie să şi le asume. În plus, familia a luat la cunoştinţă că nu există ser antibotulinic pentru tratarea lui.

Bărbatul în vârstă de 71 de ani a fost internat la Spitalul de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava, la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), cu diagnostic confirmat de botulism. Pacientul a fost adus în unitatea medicală la începutul săptămânii, de la Spitalul Municipal Fălticeni. Conducerea unităţii medicale a precizat că astăzi, la spital va ajunge serul antibotulinic, achizitionat în procedură de urgenţă şi plătit din fondurile spitalului. Starea pacientului este gravă, acesta fiind intubat în această dimineaţă. Potrivit primelor informaţii, bărbatul s-a îmbolnăvit după ce a consumat o conservă de peşte, preparată în casă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
arable violets 4224439 1280 jpg
politia politist trafic jpg
 Vasile Gorgos jpg
colaj jpg
tigari 1 1536x1024 jpg
Bryan Johnson jpg
carne vita vs alte carnuri jpg
Charles jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net