Bărbat din Feteşti prins în timp ce transporta un morun de 120 kg. Captura valora 25.000 de lei

Ultima actualizare:

    Morunul avea peste doi metri şi jumătate şi 120 de kilogramefoto: News.ro
Morunul avea peste doi metri şi jumătate şi 120 de kilogramefoto: News.ro

Un morun de peste doi metri şi jumătate şi 120 de kilograme a fost eliberat în mediul său natural în urma unei acţiuni a poliţiştilor din Ialomiţa, care au dat de urma celui care a prins peştele ilegal. Valoarea morunului depăşeşte 25 de mii de lei.

Acţiunea a fost avut loc pe raza comunei Borcea unde poliţiştii au prins un bărbat de 31 de ani din Feteşti în timp ce transporta într*un autoturism morunul capturat ilegal. În urma măsurătorilor efectuate de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Bucureşti, s-a stabilit că acesta avea o lungime de 260 de centimetri şi o greutate de 120 de kilograme. De asemenea, s-a stabilit că exemplarul de peşte din specia morun este femelă şi are aproximativ 12 kilograme de icre, valoarea acestuia fiind estimată la 25.000 de lei. Peştele a fost dus înapoi în apă, iar autoturismul a fost indisponibilizat.

”Poliţiştii au depistat pe raza comunei Borcea, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Feteşti, în timp ce transporta într-un autoturism, un exemplar de peşte din specia morun. Împreună cu specialişti din cadrul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Bucureşti, s-a procedat prin marcarea ultrasonică la examinarea morunului, care în măsurători biometrice avea o lungime de 260 de centimetri şi o greutate de 120 de kilograme. Bărbatul de 31 de ani este cercetat penal pentru încălcarea prevederilor OUG 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura”, au transmis poliţiştii din Ialomiţa. Morunul face parte din familia sturionilor, o specie protejată până în anul 2021, cel puţin.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alimente care devin toxice la frigider  Sursa foto shutterstock 1976067755 jpg
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
image
actualitate.net
image
actualitate.net