Bărbatul care și-a înjunghiat soția în grădiniță avea interdicție să se apropie de ea
Marius Botan și-a ucis fosta soție, directoarea unei grădinițe din Capitală, chiar în biroul ei. După atac, agresorul a fost cel care a sunat la 112 și a anunțat fapta.
Nicoleta Botan (38 de ani) a fost ucisă, astăzi, de fostul ei soț, chiar în biroul grădiniței pe care o conducea. Marius Cristian Botan avea interdicție în a se apropia de ea, dată de Judecătoria Sectorului 2 în luna noiembrie a anului trecut.
”Admite în parte cererea formulată de reclamanta BOTAN NICOLETA în contradictoriu cu pârâtul BOTAN MARIUS-CRISTIAN. Dispune emiterea unui ordin de protecţie, pe o durată de 6 luni de la pronunţarea prezentei sentinţe, care conţine următoarele obligaţii şi interdicţii pentru pârâtul Botan Marius Cristian: Evacuează pârâtul din locuinţa situată în Bucureşti, ..., sector 2. Obligă pârâtul să păstreze o distanţă minimă determinată de 200 m faţă de reclamantă, faţă de domiciliul acesteia şi faţă de locul său de muncă ..., situat în Bucureşti, ..., sector 2, precum şi faţă de copiii părţilor B.R.E. şi B.R.N. Interzice pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta. Stabileşte pe durata ordinului de protecţie locuinţa minorilor B.R.E. şi B.R.N. la mamă şi dispune ca autoritatea părintească asupra acestora să fie exercitată exclusiv de către reclamantă. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei, reprezentând onorariu de avocat. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Dispune comunicarea unei copii de pe dispozitivul prezentei hotărâri, în maxim 5 ore de la pronunţare, structurilor Poliţiei Române din sectorul 2 Bucureşti, în a căror rază teritorială se află domiciliul părţilor”, se arată în decizia magistraților.