Câinele Odek le vine de hac traficanților de țigări

Ultima actualizare:

    Ciobănescul belgian merge în misiuni cu maşina special dotată pentru elFotografii: Monitorul de Neamţ
Ciobănescul belgian merge în misiuni cu maşina special dotată pentru elFotografii: Monitorul de Neamţ

Un ciobănesc belgian, specializat în detectarea produselor din tutun, este considerat printre cei mai buni câini poliţişti la nivel naţional. Ultima ispravă a bravului patruped Odek, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ? A descoperit, la jumătatea lunii august, un transport de ţigări de contrabandă.

Odek are 9 ani şi jumătate şi a ajuns la Poliţia Neamţ ca un câine de urmă, dar calităţile sale l-au recomandat pentru alte misiuni, iar agenţii îi recunosc meritele.   „În urma descinderilor efectuate, au fost descoperite 105.560 de ţigări fără timbru (5.278 de pachete), marfa ilicită fiind ridicată în vederea indisponibilizării. În baza probatoriului administrat, Mihaela Barba, în vărstă de 41 de ani, a fost reţinută pentru 24 de ore şi e cercetată sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă, pe 16 august fiind plasată sub control judiciar. În activităţi au fost angrenaţi poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ. Activitatea a beneficiat de sprijinul câinelui poliţist Odek“, prezintă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ rezultatele unei acţiuni desfăşurate la jumătatea lunii august  2020. Altfel spus, o nouă reuşită a lui Odek, un ciobănesc belgian aflat pe lista de cadre a Poliţei Neamţ, dresat pentru detectarea produselor din tutun.

Ţigările fără timbru au fost confiscate de oamenii legii
Ţigările fără timbru au fost confiscate de oamenii legii

Patrupedul îşi îndeplineşte exemplar misiunile la care participă, graţie flerului şi mirosului său. De altfel, Odek e catalogat printre cei mai buni câini din ţară în specializarea sa şi a ajuns spaima contrabandiştilor de prin târguri, oboare şi pieţe sau a celor care se trezesc că le bat la uşă oamenii legii.   

Chiar dacă judeţul Neamţ nu este unul de frontieră, se învecinează cu Suceava, Iaşi şi Vaslui, astfel că este tranzitat de contrabandiştii care încearcă să distribuie „marfa“ adusă din Moldova sau Ucraina. Odek nu merge oricum la acţiuni, ci are o maşină dotată special pentru el, cu două cuşti, vehicul achiziţionat în urmă cu patru ani prin programul HERCULE II, finanţat de Oficiul European de Luptă Antifraudă.

Odek a devenit cunoscut şi la nivel naţional după ce, pe 26 martie 2016, a primit distincţia „Poliţistul anului 2015“, scrie adevarul.ro. Echipa Odek - agent şef adjutant Doru Cătălin Constantin a fost premiată într-o ceremonie desfăşurată în Capitală de Ziua Poliţiei Române, alături de patru echipaje din Iaşi, Timiş, Arad şi Bucureşti. Ciobănescul belgian mai are la activ, pe lângă captura din august 2020, descoperirea altor mari cantităţi de ţigarete, de ordinul sutelor de mii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net