Calendar ortodox 2020, 4 mai. Sfinţii zilei. Sfânta Muceniţă Pelaghia
Sfânta Muceniţă Pelaghia este prăznuită la data de 4 mai în calendarul ortodox. Sfânta Muceniţă Pelaghia este între sfinţii zilei sărbătoriţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2020, pentru data de 4 mai.
În vremea prigoanelor dezlănţuite de împăratul Diocleţian împotriva creştinilor mulţi fugeau din oraşe de mâna tiranului dar cei mai tari în crednţă rămâneau şi se rugau în biserici aducând slavă lui Dumnezeu şi rugându-se pentruîntărirea nevoinţelor. În acele vremuri tulburi în cetatea Ciciliei din Tars păstorea episcopul Clinon care pe mulţi elini îi convertea şi îi boteza creştini. Împăratul a prins şi el de veste de faptele lui Clinon dar nu reuşea să-l prindă deoarece el nu stătea pe loc ci se nevoia clătorind pe la toţi creştinii pe care-i ştia şi care se ascundeau de frica urgiei. Tot atunci a prins dragoste de Hristos şi Pelanghia, fecioară de neam bun şi bogat, frumoasă şi înţeleaptă, şi a hotărât în sinea ei ca numai lui să-i fie mireasă dar nu reuşea să-l întâlnească pe episcop să se boteze şi să devină mireasa mireului ceresc care este fără de moarte. Fiul împăratului a aflat de frumuseţea Pelaghiei şi a cerut-o de la mama ei să o ia de nevastă, dar ea l-a refuzat spunându-i că s-a “logodit cu Fiul lui Dumnezeu, cu Împăratul cel fără de moarte". Pelaghia a cerut îngăduinţa mamei sale să meargă în vizită la doica ei cu daruri şi însoţită de slugi a plecat. Când trecea pe lângă un munte împădurit un om le-a ieşi în întâmpinare şi s-a dovedit a fi chiar Clinon, episcopul creştinilor. Atunci ea i-a dăruit toate podoabele ei spre a îi fi de folos şi a ajuta pe creştini.
Troparul Sfintei Muceniţe Pelaghia din Tars
Glasul al 4-leaMieluşeaua Ta, Iisuse, Pelaghia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește/mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Condacul Sfintei Muceniţe Pelaghia din Tars
Glasul al 3-leaFecioara astăzi pre Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.Urând cele vremelnice, şi împărtăşindu-te de bunătăţile cele cereşti, pentru chinuire ai primit cunună, preacinstită Pelaghia, şi pâraiele sângiurilor ca un dar ai adus Stăpânului Hristos. Roagă-te să ne mântuiască pe noi din nevoi, cei ce cinstim pomenirea ta.
La 4 mai în calendarul ortodox 2020 mai sunt pomeniţi
- Sfânta Monica din Africa, mama Fericitului Augustin;
- Sfântul Cuvios Ilarion, făcătorul de minuni;
- Sfântul Cuvios Nichifor, egumenul Manastirii Midichia;
- Sfântul Cuvios Nichifor Isihastul;
- Sfântul Cuvios Atanasie, episcopul Corintului;
- Sfinţii Cuvioşi Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian şi Macrovie şi cei ce au mărturisit împreună cu ei în Schitopoli (Palestina).