Când vor fi afișate listele finale cu elevii înscriși în clasa pregătitoare
Înscrierile la clasa ”zero” se încheie astăzi, 8 aprilie. Până acum, au fost înscriși peste 150.000 de copii de 6 ani. Uite când vor fi afișate listele finale cu elevii înscriși în clasa pregătitoare!
Clasa pregătitoare este obligatorie în România, iar Ministerul Educației dă asigurări că fiecare copil are locul lui în bancă, la școala de circumscripție.
Înscrierile în clasa ”zero” se încheie astăzi, 8 aprilie. În clasa pregătitoare au putut fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani, până la 31 august 2019, inclusiv. Până acum, au fost înscriși peste 150.000 de copii de 6 ani.
A doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor-tip de înscriere este programată între 2 și 8 aprilie și se adresează copiilor care nu au fost înscriși/nu au participat în prima etapă, cererile fiind completate din nou, în funcție de locurile disponibile. Listele finale vor fi afișate în data de 11 aprilie.
Ce se întâmplă cu copiii neînscriși
Ulterior, timp de o săptămână (12-19 aprilie), inspectoratele școlare vor centraliza și soluționa cererile părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși în vreo unitate de învățământ, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului.
La solicitarea părinților, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, pot fi înscriși după o evaluare a dezvoltării copilului care să ateste că micuțul poate parcurge cu succes clasa pregătitoare.
Calendar 2019. A doua etapa de înscriere în clasa pregătitoare
- 1 aprilie 2019: Școlile vor afișa procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar.
- 2 aprilie – 8 aprilie: Părinții copiiilor care nu au fost admiși în prima etapă depun cererea-tip de înscriere la secretariatul școlii aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua.
- 8 aprilie -10 aprilie: Procesarea, la nivelul școlilor, a cererilor depuse.
- 11 aprilie 2019 – Afișarea listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.
- 12 aprilie – 19 aprilie: Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși.
Criterii de departajare
- Criteriile generale, care permit înscrierea în alte școli decât cele de circumscripție dacă mai există locuri libere, sunt următoarele:
- Copii cu certificat de handicap
- Copii orfani de ambii părinți
- Copii orfani de un părinte
- Copii care au un frate înscris în școala respectivă
- Criteriile specifice sunt propuse de școală și aprobate de Inspectoratul Școlar, iar ele pot fi următoarele: locul de muncă al părinților, bunici sau alte rude care locuiesc în apropiere, părinți care au fost elevi ai școlii etc.
Care sunt școlile de circumscripție
Pentru a afla care este școala de care aparțineți, puteți accesa site-ul Inspectoratului Școlar Județean din județul în care locuiți.
Circumscripțiile școlare pentru anul școlar 2019- 2020 se vor afișa cel târziu la începutul lunii martie, însă, orientativ, le puteți studia pe cele de anul anterior pentru că nu vor exista schimbări semnificative.
Poate te interesează să citești:
Citește și asta: