Ce soartă va avea Castelul Regal din Mamaia. Povestea fascinantă a locului
Castelul Regal din Mamaia, ridicat de Regina Maria între 1924-1926, zace în neglijență și uitare de mulți ani. Ajuns în proprietatea unei firme private printr-un contract anchetat la vremea respectivă de DNA, cu încălcarea dreptului de preempțiune al statului roman, somptuoasa reședință este, în sfârșit, revendicată de Ministerul Culturii și Identității Naționale care a înaintat o solicitare juridică de anulare a contractului din 2003, încheiat fără aprobarea Ministerului. Totul e ca demersul, chiar cu un success în instanță, să nu se încheie cu un eșec, așa cum s-a întâmplat în cazul sculpturii lui Brâncuși, „Cumințenia Pământului”.
Povestea Castelului Regal din Mamaia este, într-un fel, povestea iubirii pentru mare a Reginei Maria. Nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii, Maria, cea care a purtat pe cap coroana României între 1914-1927, ca soție a Regelui Ferdinand, s-a îndrăgostit de Mamaia încă de la prima vizită, în 1920, după cum nota ea însăși în jurnal: „Mamaia: imense întinderi de nisip, o plajă atât de largă încât sfârşitul i se pierde în depărtare, cu scoici trandafirii ca nişte petale de flori aruncate de zâne, băi de mare şi acel râs ce izbucneşte anume când năvăleşte asupra ta apa rece, foşnetul şoptit al valurilor ce se sparg rând pe rând domol de mal, lăsând fiecare o fâşie de spumă albă ca zăpada. Jocuri prin nisip, câini nebunatici luptându-se cu câte o bucată groasă de lemn azvârlită de valuri pe mal sau înnebuniţi de bucurie şi alergând ca nişte ogari cenuşii într-o fugă zănatecă de-a lungul plajei, lătrat îmbătat de fericire, bărci încete lunecând alene pe întinderea lacurilor, soare revărsat fără milă asupra capetelor noastre, prefăcând apa într-o pânză de lumină care arde ochii“. Astfel, Regina s-a decis să ridice aici o reședință de vară, cel ales pentru concretizarea proiectului fiind arhitectul Italian Mario Stoppa.
Castelul Regal are 35 de camere și a fost inaugurat în 1927
Bijuteria arhitecturală a fost gata în vara anului 1926, dar a fost inaugurată oficial la 22 august 1927. Vila era compusă din subsol (16 camere, baie, spălătorie, cafegerie, garaj), parter (12 camere, bufet, garderobă, 3 terase, 8 băi, WC -uri) și mansardă (7 camere și baie), cu o suprafață totală de 5.000 metri pătrați. Era dotată cu toate cuceririle tehnicii de la acea vreme: instalație de aer condiționat cu ventilatoare, încălzire centrală și electric, dispunea de un teren de 11 hectare, unde se amenajase un parc și un lac.
Din păcate, inaugurarea a avut loc la doar o lună după ce Regele Ferdinand se stinsese din viață, micuțul Mihai I devenise Rege, sub oblăduirea unei Regențe. Maria nu mai era oficial Regina românilor decât în sufletele lor. În contextul dat, doar patru luni mai târziu, în decembrie 1927, Maria a preferat să doneze castelul Prințesei Elena a Greciei, mama lui Mihai I care și-a petrecut multe vacanțe ale copilăriei în reședința botezată de Maria „Kara Dalga”, pe care unii îl traduc „Vălul negru”, alții preferând varianta „Frumoasa mantie”. Oricum ar fi cert este că Regina pusese deja ochii pe un alt loc de pe țărmul Mării Negre, la Balcicul din Cadrilaterul stăpânit în acele timpuri de Regatul României, unde își va ridica poate cel mai drag loc de retragere și de reculegere, castelul pe care-l va boteza „Cuibul liniștit”.
Odată cu autoinstalarea lui Carol al II-lea, „prințul rătăcitor”, ce renunțase, din pasiuni ale trupului, dar și ale sufletului, de trei ori la dreptul moștenirii Tronului, ca Rege, în iunie 1930, în locul propriului fiu, reședința a fost luată de impetuosul monarh de la, de acum, Regina Elena, mama lui Mihai I și încă soția din acte a lui Carol, pe care, preocupat mult prea mult de nurii Elenei Lupescu, a și exilat-o din țară, cumpărându-i Vila Sparta din Florența. La rândul ei, Regina Maria, care își oprise aproape 3.000 metri pătrați din parc, unde a dispus construirea unei moderne vile, „Vila Stirbey”, dotată cu ascensor francez, cu centrală electrică proprie a fost forțată, din ordinul Regelui, în iunie 1932, să predea noua vilă către Flotila de Hidroaviatie din Mamaia, Maria mutându-se la Balcic.
Ministerul Culturii cere anularea vânzării din 2003 a Castelului Regal
Venirea comuniștilor la putere a însemnat și naționalizarea reședinței, ce a fost transformată în local de lux cu circuit închis, destinat îndeobște străinilor și privilegiaților vremii. Dar clădirea și proprietatea au fost menținută în condiții bune și așa a prins-o și decembrie 1989. În 1990 a ajuns în subordinea nou-înființatei companii, SC Mamaia SA, iar în 1992, Castelul a fost trecut pe lista monumentelor istorice. Însă, în 2003 se încheie un contract de vânzare-cumpărare pentru proprietate cu o firmă privată, SC Light System SRL2003, fără a se obține acordul Ministerului Culturii, ce avea drept de preempțiune asupra reședinței, cu alte cuvinte, trebuia întrebat primul dacă dorește să-l cumpere, indiferent de existența altor cumpărători. Contractele au făcut obiectul unor dosare penale instrumentate de DNA, dar până la urmă dosarul a fost clasat în luna mai 2018, din cauză că faptele penale s-au prescris. Magistrații au subliniat la momentul respectiv că Ministerul Culturii ar trebui să ceară în instanță anularea contractului din 2003.
Iată că, finalmente, luna aceasta, în 8 aprilie, Ministerul Culturii a anunțat că a promovat în instanță o acțiune prin care solicită anularea contractului dintre SC Mamaia SA și SC Light System SRL2003 din 25.06.2003 tocmai în baza dreptului de preempțiune al statului român asupra istoricei clădiri. Dosarul are un prim termen de judecată la 23 aprilie 2019. Oricum, la ora actuală, castelul e într-o stare jalnică, după ce ani de zile a fost folosit de „proprietar” pentru diverse scopuri: restaurant, club, discotecă, ajungând apoi, pe măsură ce era lăsat de izbeliște, chiar refugiu pentru oameni ai străzii. Iar până la o sentință definitivă – în caz că va fi favorabilă Ministerului - și până la investirea de fonduri pentru a restaura măreața construcție, Castelul din Mamaia al Reginei Maria ar putea deveni doar o umbră. O fantomă a trecutului.
„Cumințenia Pâmântului” a așteptat degeaba să fie adjudecată de statul român
În 2014, faimoasa sculptură realizată de Constantin Brâncuși în 1907, a fost scoasă la vânzare, prin intermediul unei mari case de licitații din România, fiind evaluată în acel moment la 20 milioane de euro. Proprietarii actuali, moștenitorii inginerului Gheorghe Romașcu, prieten cu Brâncuși, care o cumpărase de la acesta în 1911, au notificat Ministerul Culturii cu privire la deja faimosul drept de preempțiune al statului în privința operei de artă ce este clasată în categoria „Tezaur” al Patrimoniului cultural național. După negocieri anevoioase, părea să se fi ajuns la un acord în privința prețului: 11 milioane de euro. Atâta doar că statul, prin Ministerul Culturii, nu dorea să acopere decât 5 milioane de euro, restul de șase urmând a fi obținuți printr-o colectă publică. Astfel, în 2016, a fost demarată campania „Brâncuși e al meu” în urma căreia, însă, nu s-au strâns decât ceva mai puțin de 1,3 milioane de euro. În urma acestui eșec, tranzacția - cel puțin deocamdată – a picat, guvernul angajându-se să restituie banii donați în campania publică. Până acum n-au fost restituiți decât aproximativ 80.000 de euro, guvernul prelungind încă o dată data limită a restiturii banilor, de la sfârșitul lui 2018 până la finalul acestui an.
