Căsuţa cu susul în jos și Pădurea Colorată, atracțiile momentului în Gorj
Case cu susul în jos aţi mai văzut pe internet sau poate chiar şi în realitate, dacă aţi vizitat alte ţări! Credeaţi că veţi putea admira asemenea minune şi în România? Uite că se poate! Dacă veniţi în Gorj, mai exact în comuna Bumbeşti-Piţic, pe lângă celebra Pădure Colorată, veţi putea vizita Căsuţa cu susul în jos. Casa pare desprinsă dintr-un film SF şi aparţine unui tânăr antreprenor care visa de ani de zile să o înfăptuiască!
Un nou obiectiv turistic numai bun de pus pe lista locurilor de văzut! În Gorj, mai exact la Poienari, satul unde se află şi celebra Pădure Colorată, un tânăr antreprenor a ridicat singura Căsuţa cu susul în jos din ţara noastră! Alex Ducu a investit până acum 12.000 de euro, bani pe care i-a strâns în ultimii ani, inclusiv muncind în străinătate. Era visul său să construiască această casă inedită şi planurile de viitor includ şi un parc de aventură, şi alte lucruri interesante, care să atragă turişti în Gorj.
„Ţi-ai imaginat cum ar fi dacă ai sta într-o casă care, practic, este cu susul în jos? Noi am trecut la fapte şi am construit o astfel de locuinţă, pe care am inaugurat-o duminică, 8 noiembrie. Menţionăm că, momentan, poate fi admirată doar la exterior, ne dorim în scurt timp să finalizăm şi interiorul căsuţei. La o primă vedere, această casă pare să fi fost întoarsă cu susul în jos de o tornadă puternică.
În primăvară va amenaja și interiorul
În realitate, a fost construită intenţionat astfel şi gândită ca o atracţie pentru turişti, totul pornind de la o vizită în Turcia, unde, am rămas plăcut surprinşi de acestă idee trăsnită, neobişnuită. Vă aşteptăm cu drag!”, spune Alex Ducu, proprietarul. Căsuţa cu susul în jos va fi mobilată anul viitor, iar interiorul va respecta ideea din exterior. Planul e ca mobila să fie aşezată pe tavan. Reacţiile celor care au văzut casa în realitate sunt memorabile. Nici unuia nu îi venea să creadă că aşa ceva există cu adevărat. Alex Ducu, proprietarul casei, îşi aminteşte de o reacţie care i-a plăcut: „Prima reacţie a fost a unui copil mic, care a venit cu mama lui, şi zicea: Uite, mami, e chiar răsturnată!”
Un colţ dintr-o pădure situată în localitatea Baia de Fier, chiar la Drumul Naţional 67 Târgu Jiu - Râmnicu Vâlcea, a fost transformat în 2017 într-un loc de poveste, care atrage din ce în ce mai mulţi vizitatori. Trunchiurile arborilor au fost vopsite în diferite culori, în cadrul unui proiect menit să atragă atenţia asupra defrişărilor. Mai mulţi artişti vizuali, critici de artă şi oameni de cultură au colorat copacii cu vopsea ecologică, iniţiator fiind artistul plastic Mihai Ţopescu.