Cât costă să candidezi la Primărie? 4.579 de lei
4.579 de lei. Atâta costă o campanie la Primărie! Mihai Răzvan Sturzu, ex-Hi-Q, şi-a lansat, ieri, candidatura la Primăria oraşului Braşov! Candidatul independent, în vârstă de 36 de ani, a reuşit să strângă 4.321 de semnături (n.r. 2.501 erau necesare pentru a i se accepta candidatura).
Imediat după ce şi-a depus dosarul, Mihai a ţinut să le mulţumească braşovenilor pentru susţinere şi să... se ia singur la bani mărunţi. A cheltuit în campanie exact 4.579 de lei, „bani proveniţi din salariul de deputat şi din economii”, a declarat, pentru Click!, Sturzu. El a fost ajutat de nouă voluntari inimoşi care l-au însoţit la cele trei corturi de campanie montate în Braşov.
Iată pe ce s-au dus banii: autorizaţie de la Primărie pentru instalarea corturilor - 1.641 de lei; corturi (3 bucăţi) – 261 de lei; feţe pentru corturi (9 bucăţi) – 1.112 lei; mese de plastic (3 bucăţi) – 240 de lei; scaune de plastic (6 bucăţi) – 138 de lei; veste cu logo-ul de campanie (15 bucăţi) – 612 lei; imprimarea vestelor – 345 lei şi articole de papetărie - 230 de lei.
Evident, după ce a trecut în revistă cheltuielile de campanie, Sturzu a cerut cu dezinvoltură ca şi ceilalţi candidaţi la Primăria Braşov să facă la fel.
„Pentru a îndepărta suspiciunea privind corectitudinea unor primari, datori la diferite grupuri de interese, le solicit public candidaţilor să ofere transparenţă asupra surselor de finanţare”, a punctat Sturzu pe pagina lui de Internet.
Pe lista „provocaţilor” îi menţionăm pe Răzvan Popa – PSD, Cătălin Leonte – independent, Mariana Sebeni – PER, Florin Staicu şi Cornel Comşa, contracandidaţii săi la Primăria Braşov. Alegerile locale vor avea loc în 5 iunie.
Mihai Sturzu, cântăreţ şi deputat
Mihai Sturzu este membru fondator al trupei Hi-Q (1996-2014) în care a cântat alături de Dana Nălbaru şi Florin Grozea. Din octombrie 2013 şi până în decembrie 2015 a fost preşedintele organizaţiei de tineret a PSD şi din 2012 este deputat în Parlamentul României.