Cât vom plăti pentru o doză din vaccinul antiCovid-19. Sunt tarife speciale pentru Europa

Ultima actualizare:

    UE a negociat ca dozele de vaccin împotriva Covid-19 să fie mai ieftine pentru statele europene
UE a negociat ca dozele de vaccin împotriva Covid-19 să fie mai ieftine pentru statele europene

Vaccinul antiCovid-19 este cel mai așteptat ser de pe mapamond. Iar autoritățile se așteaptă ca la începutul anului viitor să înceapă deja imunizarea populației. Iar Europa va avea tarife speciale, mai mici decât SUA, după ce UE a încheiat un acord cu companiile farmaceutice ce-l dezvoltă. Iată cât vom plăti pentru o doză!

Uniunea Europeană a încheiat un acord care îi permite să plătească mai puţin decât SUA pentru vaccinul împotriva Covid-19. Astfel, conform unui înalt oficial UE implicat în discuţiile cu producătorii vaccinului, blocul comunitar va plăti un preţ mai mic decât cel de 19,50 dolari pentru o doză de vaccin, cât e în SUA.

Preţul reflectă şi sprijinul financiar acordat de UE şi de Germania în faza de dezvoltare a vaccinului, informează Agerpres. Acelaşi oficial, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a precizat că preţul convenit de UE „este mai aproape de 20 de dolari decât de 10 dolari”, însă a refuzat să ofere o cifră exactă.

Comisia Europeană a anunţat că a încheiat cu companiile farmaceutice Pfizer şi BioNTech un contract pentru achiziţia a 300 de milioane de doze de vaccin antiCovid-19.

300 de milioane de doze de vaccin antiCovid-19 pentru Europa

Conform acordului negociat de Comisia Europeană în numele celor 27 de state membre ale UE, acestea vor putea cumpăra 200 de milioane de doze, cu o opţiune de încă 100 de milioane.

Acest contract survine după ce, luni, 9 noiembrie, grupul farmaceutic american Pfizer Inc. a anunţat că vaccinul său experimental dezvoltat în colaborare cu compania germană BioNTech are o eficienţă de peste 90% în prevenirea maladiei Covid-19, conform datelor iniţiale provenite dintr-un studiu amplu de fază 3.

Uniunea Europeană a susținut financiar producerea vaccinului antiCovid-19

În iunie, Banca Europeană de Investiţii, braţul financiar al Uniunii Europene, a acordat un împrumut de 100 milioane de euro firmei germane BioNTech pentru dezvoltarea şi producţia unui vaccin împotriva Covid-19.

În septembrie a urmat o altă tranșă de finanțare, în valoare de 375 milioane de euro de la ministerul german al Cercetării. Comisia Europeană a mai încheiat contracte de aprovizionare cu vacinuri cu companiile farmaceutice AstraZeneca, Sanofi şi Johnson & Johnson şi continuă negocierile cu Moderna, CureVac şi Novavax.

Potrivit acordurilor convenite de UE cu producătorii de vaccinuri, blocul comunitar oferă companiilor un avans iniţial non-returnabil în schimbul dreptului de a-şi rezerva doze de vaccin pe care statele membre UE le vor putea cumpăra la un preţ convenit în avans.

Asta dacă vaccinul va fi certificat că este eficient şi sigur de către Agenţia europeană de reglementare în domeniul medicamentelor.

Comisia Europeană nu a dezvăluit care este avansul iniţial pe care l-a plătit firmelor Pfizer şi BioNTech.

SUA va cumpăra 100 de milioane de doze de vaccin antiCovid-19

SUA a acceptat să plătească un preţ de 19,50 dolari pentru fiecare doză din cele 100 de milioane de doze de vaccin Pfizer, un volum iniţial mai mic decât cel achiziţionat de UE.

Însă Washingtonul are o opţiune pentru a cumpăra alte 500 de milioane de doze, potrivit termenilor unui acord care va fi negociat separat, iar preţul pe care îl va plăti este neclar.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat zilele trecute când vor ajunge primele doze de vaccin în România. 

Citește și:

https://www.click.ro/news/national/cate-doze-de-vaccin-anti-covid-comandat-romania-am-vrut-sa-asiguram-pentru-50-din 

https://www.click.ro/news/national/vaccinul-anticovid-19-rezista-doar-17-zile-si-trebuie-tinut-la-minus-80-de-grade

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net