Deputatul Cătălin Rădulescu reacționează după ce a fost amendat: «De azi încolo, nu voi mai purta masca. Așa a zis Trump»
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, care a fost amendat pentru nepurtarea măştii într-o benzinărie şi pentru că a jignit un poliţist care l-a somat, a declarat că nu va mai purta masca niciunde, raportându-se la faptul că liderii politici naţionali şi internaţionali refuză recomandarea de a purta mască.
Deputatul Cătălin Rădulescu se apără şi spune că nu a purtat masca în benzinărie pentru că aceasta s-ar fi rupt, însă susţine că a respectat cu stricteţe recomandările autorităţilor până la acest moment.
„Adică, dr. Cătălin Rădulescu (zic aşa ca să fiu în trend cu Arafat, care atunci când vorbeşte despre el nu spune „ eu“, ci dr. Arafat), poartă din luna martie până de curând masca şi mănuşi, deşi e probabil, unul dintre milioanele de „proşti“ care a respectat asta, iar când se întâmplă se rupă masca şi intră într-o benzinărie un minut să achite, apare un poliţist (ca prin minune) şi îi cere să părăsească incinta şi in momentul în care îi arată “inteligentului“ că masca e ruptă şi nu putea fi purtată, acesta îl amendează! Asta e titlul ştirilor de astăzi: “deputatul nu a respectat legea şi a fost amendat“!, a scris Rădulescu, pe pagina sa de Facebook.
Cătălin Rădulescu, zis „Mitralieră”, îi acuză pe oponenţii politici că îl urmăresc spre a-l sancţiona pentru că a votat împotriva legii carantinării şi izolării.
Cătălin Rădulescu: "Mă urmăriţi acum ca pe vremea comuniştilor?"
„Pai atunci hai să vă spun eu cum stau lucrurile, dragii mei: am intrat în hipermarcheturi STRĂINE, în lunile martie-aprilie cu familia mea şi am constatat că din 3000 de oameni, 200 aveau măşti ca şi mine, iar pe restul de 2000 şi ceva de oameni nu îi interesa, dar nimeni nu era amendat; în timp ce în aceste luni pe televiziuni se prevestea sfârşitul lumii şi oamenii erau ţinuţi forţat în casă prin stări de urgentă şi apoi de alertă (apropo nu am votat nicio stare de alertă), şmecherii ca Orban & company făceau onomastici la guvern fără nicio mască, alţi smecheri ca Rareş Bogdan îşi serbau onomastica fetiței cu sute de invitaţi, toţi fără mască, alţi lideri PNL făceau chefuri tot fără măşti, în cluburi şi la terase, la mare, toată lumea e fără masca şi nimeni nu e amendat, şi mai nou apar imagini de la Summit cu Preşedintele Iohanis tot fără mască, şi eu intru cu masca ruptă (deci nu că nu voiam sa o port) în benzinărie să achit, timp de un minut şi marea ştire e ca eu nu respect legea!
Deşi, era motivată nepurtarea măştii (prin ruperea ei), şi până la urmă, înţeleg că mi s-a dat o amendă, care e până la urma problema? Aaa, că nu am votat aceasta mizerie de lege a carantinării? Şi mă urmăriţi acum ca pe vremea comuniştilor când erau urmăriţi oponenţii sistemului?”, a mai scris Cătălin Rădulescu.
Cătălin Rădulescu şi-a dat cu părerea despre purtatul măştii, susţinându-şi calitatea de medic. „Sunt medic, am recomandat şi recomand românilor să poarte masca, benovol, ca o prevenţie pentru a nu se îmbolnăvi şi ca o obligativitate pentru cei simptomatici sau bolnavi, dar nu pot vota sau accepta o lege care obligă persoanele sănătoase să poarte masca. Nu cred în existenţa asimptomatologiei la o boală, ci mai degrabă în ignorarea simptomelor bolii. O persoană sănătoasă, care nu are tuse, are gust sau miros, care nu are temperatură, care nu strănută sau tuşeşte, nu are dureri musculare etc. nu are de ce să poarte o mască care îi produce hipoxie”, a mai scris deputatul PSD pe Facebook.
Deputatul Cătălin Rădulescu: "Din momentul ăsta o să fac ce spune președintele Trump"
Cătălin Rădulescu a fost amendat, marţi, după ce a refuzat să poarte mască de protecţie într-un spaţiu comercial din Bucureşti. El era însoţit de o femeie, care s-a conformat la solicitarea poliţistului sesizat de un alt client. Când i s-a atras atenţia că va fi sancţionat, Rădulescu a adresat cuvinte jignitoare şi l-a ameninţat pe poliţist. Întrebat la Digi24 care este specializarea sa medicală, Rădulescu a explicat că este pregătit în Obstetrică-Ginecologie. Tot la Digi 24, Cătălin Rădulescu a mai afirmat că nu va mai purta masca de protecție deloc, „în semn de protest”. „Eu nu vreau să mai port masca deloc, pentru că i-am văzut și pe șefii de stat la Bruxelles fără mască și în Guvern fără mască, iar președintele Trump, pe care eu îl respect și îl apreciez a spus că nu trebuie obligat nimeni prin lege să poarte mască. Din momentul ăsta o să fac ce spune președintele Trump”, a declarat deputatul PSD.
Citește și:
Nu porți mască de protecție? Uite ce amenzi primești
Măștile de protecție. 8 lucruri pe care trebuie să le știe toată lumea