Caz ireal în Marea Britanie! Un român şi-a tatuat cu forţa numele pe gâtul iubitei
Un român în vârstă de 30 de ani a ajuns în fața judecătorilor din Marea Britanie, după ce a forțat-o pe iubita lui să-și tatueze numele lui pe gât. Bărbatul a ţintuit-o la pământ pe iubita sa, în timp ce un prieten îi tataua numele pe gât, pentru ca astfel "să ştie toţi cei din jur" că îi aparţine doar agresorului.
Procurorul de caz a susținut că acuzația cu care se confruntă românul este una destul de neobișnuită și foarte gravă. Potrivit relatărilor victimei, românul a încercat să o ţină sub control în perioada 1 septembrie 2014 şi 7 aprilie 2017.
Bărbatul avea un comportament foarte restrictiv şi o controla excesiv pe iubita sa, dorind să ştie orice amănunt din viaţa ei. “Este o serie destul de complicată de evenimente, iar domnul Raru nu neagă că faptele s-au întâmplat, dar spune că circumstanțele au fost altele. Domnul Raru este un român și locuiește în Marea Britanie de ceva timp. Iubita lui este din Santa Lucia și s-a mutat aici în 2012. Cei doi s-au întâlnit într-un pub din Londra și au început o relație în 2012. Apoi, românul a devenit deosebit de obsesiv și gelos după doi ani, în 2014”, a precizat procuroul, potrivit gloucestershirelive.co.uk.
Bărbatul îi spărsese contul de Facebook şi avea acces la toate mesajele pe care le primea iubita sa. Îi controla conversaţiile de pe reţelele de socializare şi îi interzicea să se întâlnească cu prietenele, în lipsa lui.
Într-o zi, bărbatul s-a întors acasă însoţit de un bun prieten, un tatuator destul de priceput, care l-a ajutat să îţi ducă la bun sfârşit planul. În timp ce inculpatul a imobilizat-o şi a ţinut-o la pământ pe victimă, prietenul acestuia i-a tatuat numele iubitului său pe gât, spunându-i, pe un ton tranşant, că "de acum înainte îi aparţine în totalitate".
Poliţiştii au deschis un doar penal pe numele bărbatului şi urmează să desfăşoare mai multe investigaţii pentru a afla cu exactitate care au fost împrejurările în care fapta a fost săvârşită.