Caz sfâșietor la Sibiu! Doi soți bolnavi de coronavirus au murit în aceeași zi
Ce ironie a sorții! Doi soți bolnavi de coronavirus au murit în aceeași zi, pe 30 martie, la Spitalul de Urgență Județean Sibiu. Este vorba despre un lider al comunității rrome din Sibiu, pe nume Gogu Mihuțescu, în vârstă de 70 de ani, care suferea de insuficiență renală cronică cu dializă și boală cardiovasculară și care fusese la tratament în urmă trei săptămâni, în Turcia, alături de nevasta sa.
Soția bărbatului a murit și ea tot luni, la spitalul din Sibiu, la două zile după ce fusese confirmată cu coronavirus. Femeia avea 65 de ani și fusese internată la spitalul județean din Sibiu, secția ATI, vineri, 27 martie, în aceeași zi fiindu-i recoltate probe biologice pentru COVID-19, probe ce au fost testate la Spitalul Regina Maria București, relatează stirileprotv.ro.
Până acum, au fost anunțate doar două decese în Sibiu
Ea a fost primul deces din cauza coronavirusului anunțat la Sibiu, respectiv decesul cu numărul 51 din bilanțul național. Ea avea o patologie preexistentă, și anume o boală cardiovasculară, la fel ca soțul ei, care a fost anunțat drept decesul cu numărul 81 în bilanțul național. Până acum, în județul Sibiu, două persoane au decedat din cauza noului coronavirus, conform oradesibiu.ro.
Citește și
Romgaz a donat 4 milioane de euro Spitalului Județean Sibiu pentru extinderea secției de ATI