Ce declară mama tinerei violate din Vaslui despre înţelegerea cu Pro TV
Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a publicat pe Facebook înregistrarea audio a şedinţei în care mama fetei violate din Vaslui a fost contactată telefonic pentru a da lămuriri cu privire la apariţia în emisiunea „La Măruţă“, difuzată de postul Pro TV.
Mama fetei violate din Vaslui le-a declarat membrilor CNA la ce tertipuri a apelat echipa emisiunii ''La Măruţă'' pentru a o convinge atât pe ea, cât şi pe fata ei să intre în direct, scrie Adevărul.
Aceasta a mărturisit că i s-a promis că va fi filmată cu spatele doar 10 minute, iar fiica ei nu va apărea la televizor.
De asemenea, mama tinerei a subliniat că acordurile cu postul pentru a apărea în direct au fost semnate la sfârşitul emisiunii. Femeia şi-a exprimat dorinţa de a nu mai fi dezbătut acest subiect, precizând că nu sunt vedete, ci oameni simpli. Iată întreaga declaraţie a mamei fetei violate din Vaslui:
„Marţi, în jurul orei 13.30, s-a prezentat la mine la poartă o echipă de la Pro TV. Între timp, au mai apărut şi alte echipe şi am spus doamnei că nu vreau să stau la discuţii, iar doamna a spus «hai să înaintăm». Am mers pe terasă, mi-a făcut legătura cu domnul Măruţă şi a zis «uitaţi câtă lume vă susţine, doar cinci minute să discutaţi cu dânşii». Atunci i-am spus că nu pot lua decizia pentru că am o doamnă avocată. Am luat legătura, şi eu, şi domnul Măruţă, cu doamna avocată. Aceasta i-a spus că, dacă vreau, pot intra cinci minute, dar să nu-mi arate faţa şi nici pe fată să nu o dea pe post. Nici nu s-au ţinut de cuvânt. Au venit în casă, am zis că stau cu spatele spre cameră, dar mi-au zis că nu este în regulă, «hai mai bine să vedem faţa». Doamna avocată le-a spus ca faţa să fie acoperită, ei nu s-au ţinut de cuvânt. Şi a început emisiunea, când colo emisiunea a fost de o oră şi jumătate, în ultima pauză de publicitate, unul dintre domnii reporteri i-a spus fetei: «uite, vezi câtă lume te susţine, ar fi frumos să le mulţumeşti». Fata mai mult s-a simţit prost şi a venit să mulţumească în faţa lumii. Contractul l-am semnat la urmă. Nu au venit să-mi spună că vom semna un contract, nimic. Contractele au fost semnate la sfârşit. Doamna avocată a văzut toată emisiunea şi chiar a sunat, când încă nu erau plecaţi reporterii, şi le-a spus că nu este bine ce au făcut. Cam aşa a decurs totul. Aş vrea să nu mai fie atâta dezbatere, atâta scandal, doar nu suntem vedete, suntem oameni simpli şi atâta tot. Fiecare să-şi facă treaba în felul lui, asta cerem, nimic altceva. Sper să nu am probleme mai departe, pentru că nu-mi doresc asta''.
Valentin Jucan: „Pro TV i-a distrus viitorul“
Contactat de reporterii „Adevărul“, Valentin Jucan a subliniat că trei dintre membrii CNA, respectiv Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu şi Radu Călin Cristea, au fost împotriva intervenţiei mamei victimei din Vaslui, motivând că „ar vicia luciditatea cu care CNA analizează cazul“. De asemenea, Jucan a catalogat drept inadmisibilă atitudinea postului, fiind de părere că „cei de la Pro TV i-au distrus viitorul“.
„Nimeni nu contestă dreptul presei de a investiga astfel de cazuri, însă deconspirarea identităţii celor două persoane nu are legătură cu un demers jurnalistic. Este inadmisibil. Pro TV i-a distrus viitorul acelei fete. Nu va putea niciodată să-şi construiască o nouă viaţă, de la zero, pentru că va purta stigmatul fetei violate de şapte bărbaţi care a apărut la televizor“, a mai declarat Jucan.
Cătălin Măruţă se apără: „Şi-a dat acordul în scris“
Cazul tinerei violate de 7 bărbaţi din Vaslui a fost prezentat în cadrul emisiunii "La Măruţă" de marţi (21 iulie) şi a generat o adevărată dezbatere cu privire la dezvăluirea identităţii fetei. Implicat direct, Cătălin Măruţă a explicat prin intermediul unui comunicat cum s-a ajuns la această situaţie, dar şi motivul pentru care tânăra a dorit să intre în transmisiune directă, deşi iniţial acest lucru nu era programat.
„În emisiunea de ieri, marți 21 iulie, am avut un interviu cu mama victimei agresiunii de la Văleni, jud. Vaslui. Reporterul nostru i-a cerut interviul, iar ea a fost de acord să îl dea chiar în casa ei, unde se simțea cel mai confortabil și unde a invitat echipa de filmare. Doamna și-a dorit să vorbească cu noi pentru că în urmă cu o zi, dedicasem aproape toată emisiunea situației în care se află fiica ei și ceream intervenția autorităților și solidarizarea cetățenilor pentru ca cei șapte suspecți (dintre care trei și-au recunoscut fapta) să nu se mai plimbe liberi prin oraș, în timp ce victimei îi este frică și rușine să iasă din casă și este condamnată de o mare parte de comunitate. Mama victimei și-a dorit să intre în direct cu mine pentru a mulțumi pentru sprijin și implicare și pentru faptul că petiția online care cerea dreptate în cazul ei își triplase în timp record numărul de semnături. Fata a stat în altă cameră în timpul intervenției în direct. Totuși, în timpul interviului, ea a cerut să apară pe post. Pe pauza de publicitate, i-a spus reporterului că își dorește să apară pentru a mulțumi, fiind copleșită de mesajele și încurajările primite. Am fost informați că își dorește să apară și să vorbească și am decis să mergem mai departe cu ea, luând în considerare mai multe lucruri: este majoră, și-a dat acordul în scris și au trecut 8 luni de la incident, timp în care ea a făcut terapie psihologică și a mers la școală, viața ei redevenind aproape la normal. După cum s-a vazut și în emisiune, după pauza publicitară ea a stat lângă reporter și și-a transmis mesajul de mulțumire: «Vă mulțumesc foarte mult pentru sprijinul pe care mi-l acordați». Citeşte întreaga scrisoare deschisă publicată de Cătălin Măruţă pe pagina sa de Facebook, miercuri (22 iulie), aici.
Tânăra violată de 7 bărbaţi nu trebuia să apară la tv
Avocata Mioara Donosă a relatat pentru Adevărul că decizia postului PRO TV de a furniza imagini cu eleva care a fost victima unei infracţiuni de viol contravine nu doar unei promisiuni ferme primite de la realizatorul de televiziune Cătălin Măruţă, ci unor principii fundamentale privind protectia unor astfel de persoane.
„Am fost contactată de reprezentanţii postului PRO TV pentru a avea o intervenţie în cadrul emisiunii domnului Cătălin Măruţă, însă nu am fost de acord, pentru că eu îmi apăr clienţii în sala de judecată şi nu în emisiunile de televiziune. Le-am spus că părinţii clientei mele dacă doresc să apară la televizor este decizia lor, eu îi apăr doar din punct de vedere juridic, însă recomandarea mea a fost să nu apară, tocmai spre binele fetei. Personal, i-am cerut domnului Cătălin Măruţă ca în cazul în care părinţii vor fi de acord să fie filmaţi să nu ceară şi fetei să facă acest lucru. Domnul Măruţă m-a asigurat că victima nu va apărea la televizor. M-a asigurat că sub nicio formă victima nu va fi filmată şi nu va apărea în emisiune, iar mama va fi filmată cu spatele la cameră. Lucru care nu s-a şi întâmplat. Sunt pur şi simplu scandalizată că, din dorinţa de a face rating, nu doar că s-au încălcat nişte noţiuni de încredere, o promisiune dată ferm, dar s-a profitat de naivitatea unei adolescente pe care acum toata lumea o va arăta cu degetul drept violata din Vaslui. S-a călcat pur şi simplu în picioare noţiunea de victimă", a declarat avocata Mioara Donosă.