Ce salariu are Florin Cîţu, ministrul de Finanţe. Câştigă mai puţin decât ca senator
Ministrul Finanţelor a dezvăluit ce salariu încasează, ba chiar a subliniat că din fotoliul de la minister căştigă mai puţin decât o făcea ca senator. Oficial a explicat că încearcă să ţină cheltuielile de la buget sub control, astfel că şi-a limitat singur căştigul lunar.
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat, sâmbătă, la Digi 24 că el câştigă 12.000 lei lunar, mai puţin decât încasa ca senator.
"Mi-am limitat salariul, este 12.000 lei. Mi-a scăzut salariul, să ştiţi, de la Senat aici. Nu doar l-am îngheţat, mi-a şi scăzut. Este vorba de faptul că, da, încercăm şi prin acest mod de a ţine cheltuielile sub control. Mai este ceva aici. Venim de la un deficit de 4% anul trecut. Întrebarea este cât apeşi de tare frâna. Eu nu vreau ca politica fiscală din România să fie încă o sursă de frână în economie”, a declarat, sâmbătă, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la Digi 24.
Vorbind de restructurarea la nivelul aparatului bugetar, Cîţu a spus că o mare parte din această problemă a fost rezolvată.
"Restructurarea a început prin faptul că Guvernul are 16 ministere, în loc de 27 câte avea înainte, acesta e primul pas. Acum ştiţi că fiecare minister va avea o ordonanţă de reorganizare prin care se va schimba în interior”, a mai spus oficialul.
Întrebat câţi oameni au plecat acasă din aparatul bugetar, el a răspuns că nu are această cifră.
"Ca şi în cazul evaziunii fiscale, eu cred că informatizarea şi când vom ajunge la acea interconectare cu toate ministerele, eu cred că automatizarea va rezolva multe probleme ale birocraţiei. Atunci, natural, vom avea o reducere a aparatului”, a precizat el.
Citeşte şi:
Sindicaliștii nu vor contribuții mai mari la Pilonul II: ”Pensia nu este o afacere”
Guvernul Orban versus fostul Cabinet Dăncilă. Ce au declarat foştii şi actualii miniştri