Ce spune Nicolae al României despre relația tensionată și împăcarea cu familia regală

Ultima actualizare:

    Principele Nicolae și actuala lui soție, Alina Binderfoto: Facebook
Principele Nicolae și actuala lui soție, Alina Binderfoto: Facebook

Dezmoștenit în anul 2015 și rămas fără titlul monarhic, Principele Nicolae și-ar dori o reconciliere cu familia regală a României.

Luni, 25 octombrie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai. Cu această ocazie, nepotul acestuia, Nicolae al României, a fost invitat la Matinalii Digi FM. În conversația cu Bogdan Miu, Beatrice Ghiciov și Bogdan Ciuclaru, el a povestit câteva dintre întâmplările copilăriei sale petrecută alături de Regele Mihai. De asemenea, Nicolae al României spune că și-ar dori foarte mult să se împace cu familia sa.

„Cred că toată lumea știe că noi nu ne înțelegem de mulți ani de zile și, din păcate, așa este și în momentul de față. Dar în orice zi putem să ne împăcăm și asta îmi doresc foarte mult. Mai ales în zile ca astăzi, când familia este, de fapt, pe primul loc și trebuie să fie înainte orice, indiferent ce crede că a făcut cineva sau nu. Trebuie să fim uniți, trebuie să fim un exemplu”, a declarat Nicolae al României la matinalul Digi FM.

Interviul, integral, pe www.digifm.ro

Exclus din linia dinastică a Casei Regale 

Principele Nicolae a fost dezmoştenit şi alungat din ţară în august 2015. Nepotul Regelui Mihai, al treilea în ordinea de succesiune, după bunicul lui şi Principesa Margareta, a fost exclus din linia dinastică a Casei Regale şi i s-a retras titlul monarhic acordat în 2010. Motivele acestei decizii nu au fost făcute publice, dar surse din cadrul Casei Regale au făcut dezvăluiri incredibile privind excluderea lui Nicolae. Motivul ar fi de fapt relaţia pe care ar fi avut-o Nicolae cu una dintre colaboratoarele lui din România, Nicoleta Cîrjan, femeia care i-a dăruit principelui o fetiță, în anul 2016.

Citește și:

De ce a fost dat afară Prinţul Nicolae din familia regală. Scandal la Palatul Elisabeta

Strănepoata Regelui Mihai a împlinit 5 ani. Mesajul emoționant al mamei ei, fosta iubită a Principelui Nicolae

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charlene si Albert de Monaco Facebook2 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
saguna jpg
reumatism jpg
bani euro pixabay jpg
mihaela bilic instagram jpg
brad craciun jpg
dan marin roveolutie webp
spitalul stomatologic jpeg 2 jpeg
Lucrări la Palatul de Justiție din Deva. Secolul al XIX-lea, Foto: arhiva personală dr. Lucian Ștefan
image
actualitate.net
image
actualitate.net