Ceaușescu altoia ambasadorii străini la fund. Totul se întâmpla cu ocazia vânătorilor

Aflat în primii ani de conducere a României și încă nechinuit de diabet, Ceaușescu se bucura din plin de ospețele bogate ale vânătorilor, ca în această imagine din ianuarie 1969Foto: Fototeca online a comunismului românesc

În cartea lui de memorii, "Ochii fericiţi", Erwin Wickert, fost ambasador al Republicii Federale a Germaniei (RFG) în România, între 1971 şi 1976, oferă detalii despre vânătoarea anuală pe care Nicolae Ceauşescu o organiza pentru membrii Corpului Diplomatic. Ca şi ceilalţi novici în ale vânătorii, în iarna anului 1972, Wickert nu a scăpat de ritualul “botezului vânătoresc”, primind trei vergele peste fund chiar de la liderul de atunci al României.

Acreditat ca ambasador al RFG în România, în 1971, Erwin Wickert a avut parte de prima experienţă vânătorească în cursul iernii anului 1972. Evenimentul, după cum spune Wickert în cartea lui de memorii, “Ochii fericiţi”, avea loc, de obicei, în lunile ianuarie sau februarie. “Animalele cele mai agere, gândea Ceauşescu, care puteau fi aduse în bătaia puştilor diplomaţilor, ar fi fazanii şi iepurii”, notează fostul ambasador. Unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului era “botezul vânătoresc” dat celor care participau pentru prima oară la vânătoarea organizată pentru reprezentanţii statelor străine. În acel an, 1972, erau şapte astfel de “boboci”, printre care însuşi Wickert, care n-a scăpat de ritualul respectiv. “Trebuia să stăm pe saltea şi să ţinem în mâini capul unui iepure şi pe cel al unui fazan ce ieşeau din tolba de vânătoare. Şeful vânătorilor, Ceauşescu, ne punea nouă, începătorilor în ale meşteşugului, o întrebare. Fiecare dintre novici trebuia să găsească pe dată un răspuns pe placul mai-marelui între vânători”, scrie fostul ambasador în memoriile lui.

Uneori, ca în această imagine din ianuarie 1969, botezul vânătoresc era aplicat de Ceaușescu chiar și pe fundurile a doi ambasadori simultan

Doar ambasadoarea din Filipine a refuzat să se supună ritualului

„Ceauşescu considera întotdeauna fals răspunsul şi Excelenţa care se afla în acel moment pe saltea primea de la preşedinte câte trei lovituri, cu o vergea lungă, pe şezut. Doar o dată a fost făcută o excepţie, după lungi discuţii, când ambasadoarea din Filipine a refuzat categoric să se supună ritualului”, mai notează Wickert. Fostul ambasador povestește detalii și despre propria „inițiere”, când s-a ales cu trei vergele peste fund. “S-a auzit ceva zumzet, când mi-a venit rândul să stau pe saltea. Am scos din tolbă capul iepurelui şi pe cel al fazanului. Tare greu îmi venea să fac aşa ceva. Ceauşescu mi-a pus o întrebare: “Va plăti Germania Federală României ajutorul pentru dezvoltare?”. Am ridicat capul din poziţia aceea incomodă şi am strigat: “Nici un leu! Mai mult, vom face propuneri la GATT ( Acordul General pentru Tarife Vamale şi Comerţ, devenit, din 1995, OMC, Organizaţia Mondială a Comerţului) ca România să fie recunoscută ca ţară dezvoltată”, rememorează Wickert . Translatorul a tradus. Ceauşescu a decis că răspunsul nu e cel corect şi mi-a aplicat trei uşoare lovituri cu vergeaua. A început să râdă. El şi ritualul îmi displăceau”, mai spune Wickert în cartea sa.

Pentru Ceaușescu, vânătorile, pregătite cu grijă de „tovarăși de încredere” erau tot un prilej de a-și manifesta puterea

„Nea Nicu înfuleca lacom, fără să clipească”

Tot în cartea lui de memorii, Wickert dă detalii despre ospăţul ce urma vânătorii. “Masa a fost pusă într-un cort militar lung şi înalt (…) În spatele nostru stăteau translatorii, care nu mâncau împreună cu noi. (…) Mai întâi s-au pus pe masă usturoi, castraveţi muraţi, ardei, pâine caldă şi mămăligă, împreună cu ţuică şi, apoi, pe rând, vin alb şi vin roşu. Deşi încă nu erau aşezaţi la masă toţi invitaţii, Ceauşescu a început să mănânce.(…) S-au adus întruna tot felul de preparate din carne – vânat, peşte -, toate fripte pe grătar ori înăbuşite. Ceauşescu înfuleca lacom, fără să clipească, tot ce i se punea în farfurie. Îndesa în el!”. Cât despre băutură, Wickert afirmă: “Ceauşescu bea mult, mai mult vin roşu decât ţuică, dar nu era beat, doar cu mult chef şi, evident, bucuros de festinul vânătoresc atât de rustic. Dar vesel cu adevărat nu era nimeni din anturajul lui. Fiecare ştia: omul acesta, care acum era pus pe glume, o să aibă mâine o altă dispoziţie şi atunci ar putea curăţa brutal pe oricine din calea lui, dacă nu i-ar mai fi plăcut să-l vadă la faţă”.

Aflând, probabil, că vânătoarea e supranumită „sportul regilor”, chiar și în 1981, ca în imagine, Ceaușescu era ahtiat de trofee de animale cât mai valoroase și mai numeroase

Nicolae Ceaușescu a rămas, aproape toată viața, pasionat de vânătoare, făcând adevărate masacre prin locurile pregătite cu grijă, din timp, de „tovarăși de încredere”. Iar animalele ce au căzut secerate de gloanțele dictatorului erau, de regulă, exemplare de excepție, fie că vorbim de urși, cerbi, lupi sau porci mistreți, pentru că „liderul maxim” își dorea să doboare și recordurile mondiale ale trofeelor de animale ucise. O singură dată, situația s-a schimbat total și pentru totdeauna: când Ceaușescu însuși, alături de soție, a fost cel doborât de gloanțe, în 25 decembrie 1989, lângă zidul gri al unității militare din Târgoviște.