Cel puţin 53 milioane lei pentru iluminatul festiv şi focurile de artificii de Revelion
USR a realizat o statistică a sumelor cheltuite de primării pentru iluminatul festiv şi focurile de artificii de Revelion şi susţine că s-au plătit 41 de milioane de lei în ţară şi 12 milioane de lei în Bucureşti.
41 de milioane de lei + 12 milioane de lei în Capitală. Atât costă anul acesta iluminatul festiv şi focurile de artificii de Revelion, plătite de primării.
Această sumă apare în sistemul de achiziţii publice (SICAP), iar USR păstrează tradiţia de a prezenta în fiecare an cheltuielile pe care le fac primăriile din toată ţara cu iluminatul festiv şi artificiile, scrie news.ro.
”Este al treilea an în care colegul nostru Florin Pop realizează o hartă interactivă cu toate licitaţiile şi achiziţiile directe din sistemul SICAP. Lipsesc unele, cum ar fi cele 12 milioane plătite de doamna Firea prin una dintre companiile municipale, evitând astfel sistemul de achiziţii publice. În schimb, ştim că în Constanţa Primăria a plătit peste 4,5 milioane pentru ornamente! În topul cheltuielilor cu sume peste 500.000 de lei pentru ornamente sunt şi Galaţi, Cernavodă, Blaj, Buzău, Sibiu”, au scris reprezentanţii USR, pe pagina oficială de Facebook.
Potrivit acestora, în Bucureşti, „pe lângă milioanele de luminiţele puse de doamna Firea, primarii din sectoarele 4 şi 6 au ţinut să mai plătească câte 640.000 şi respectiv 530.000 de lei pentru ornamente suplimentare”.
„Risipa banilor publici trebuie să înceteze, anul viitor urmează alegerile locale şi avem şansă să schimbăm primarii care au urmat modelul Gabrielei Firea şi în loc de investiţii serioase au tocat banii pe luminiţe sau borduri”, au mai transmis reprezentanţii USR. (Sursa: news.ro)
Citește și:
FOTO S-a deschis Târgul de Crăciun Bucureşti 2019. S-au aprins 10 milioane de beculețe în oraș