Cincisprezece copii au fost intoxicați cu monoxid de carbon, la școală

Ultima actualizare:

    Unii copii au leşinat din cauza monoxidului de carbonFoto: Click!
Unii copii au leşinat din cauza monoxidului de carbonFoto: Click!

Cincisprezece copii de la școala generală din localitatea Tâncăbești, județul Ilfov, au fost intoxicati cu clor și au ajuns miercuri dimineață pe mâna medicilor.

UPDATE. La Spitalul Elias din Capitală au ajuns cinci copii. „Sunt intoxicați cu monoxid de carbon, valorile fiind moderate. Starea lor este bună. Au fost internați la Pediatrie, li s-a pus oxigen și linie venoasă și vor rămâne internați 24 de ore”, ne-a declarat directorul medical al spitalului, dr. Daniela Safta.

UPDATE. Poliţiştii ilfoveni au deschis un dosar penal la Școala Generală din Tâncăbești pentru neluarea de măsuri legale de securitate şi sănătate în muncă, însă, conform anchetatorilor, încadrarea faptei ar putea fi schimbată în funcţie de rezultatul cercetărilor şi diagnosticul medicilor. De asemenea, la școală au fost echipe ale Distrigaz Sud care au verificat cele două centrale termice ale unităţii de învăţământ şi care nu au constatat scurgeri de gaze.

UPDATE. La Spitalul de Urgență Floreasca din București au ajuns trei dintre elevii intoxicați. „Sunt în stare bună. Au fost intoxicați cu monoxid de carbon. Deocamdată, fac oxigeno-terapie. Vor fi externați sau transferați la Grigore Alexandrescu, în funcție de cum vor dori și părinții, după ce valorile se vor normaliza”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Bogdan Oprița.

UPDATE. Nouă dintre elevi, cu vârste între 7 și 14 ani, au ajuns la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. Purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Raluca Alexandru, ne-a declarat că pacienții „sunt stabili hemo-dinamic și respirator, sunt conștienți și se află pe oxigeno-terapie”. De asemenea, medicul ne-a spus că elevii nu au fost intoxicați cu clor așa cum s-a spus inițial, ci cu monoxid de carbon. „Copiii sunt internați la Toxicologie și vor rămâne sub supraveghere cel puțin 24 de ore”, a mai precizat dr. Alexandru.

Mai mulți copii de la școala generală din localitatea Tâncăbești au acuzat stări de leșin și stări de vomă, în timp ce se aflau la ore, miercuri dimineață.

Potrivit ISU București-Ilfov, mai multe autospeciale SMURD, un elicopter SMURD și o ambulanță de transport victime multiple au ajuns la fața locului pentru a-i prelua pe copii.

Unul dintre elevi este transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Floreasca, nouă sunt transportaţi cu ambulanţe SMURD la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu", iar alţi patru sunt aduşi la Elias cu ambulanţe SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov (SABI), a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti - Ilfov, Daniel Vasile, citat de Mediafax.

Copiii, cu vârste între 6 și 12 ani, ar fi inhalat vapori de clor, după ce pereții sălilor de clasă au fost spălați.

Potrivit secretarului de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat, în şcoală se aflau 21 de copii, toţi fiind evacuaţi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William, Prințul Harry, Kate Middleton, Meghan Markle  sursa   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
japan 2014616 1280 jpg
ploaie jpeg
padure jpg
avocat batut fosta iubita iasi dinu serban gabriela bordica jpg
roman accident italia jpg
image png
roses 7115979 1280 jpg
bataia pantelimon sambata jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net