Tatăl lui Ionuţ, despre maidanezii care i-au ucis copilul şi anchetă: «Nu contează care câine şi-a înfipt primul colţii»
În urmă cu câteva zile, un comisar de la „Omoruri" a mers în locul în care Ionuţ a fost sfâşiat de maidanezi pentru a face identificarea terenului şi a clădirilor care vor fi puse sub sechestru în vederea recuperării prejudiciului (stabilit provizoriu) de 1,7 milioane de euro, cu care familia îndoliată s-a constituit parte civilă. Demersul anchetatorilor a stârnit diverse comentarii referitoare la faptul că nu doar proprietarul acelui teren ar trebui să plătească, mai ales că n-ar fi fost identificaţi toţi stăpânii maidanezilor care l-au muşcat şi ucis pe Ionuţ.
Tatăl băieţelului, Valentin Anghel, a declarat pentru ziarulring.ro că Ionuţ a fost sfâşiat de o haită şi care a fost primul câine ce şi-a înfipt colţii ţine de amănunte care nu mai contează.
"Vă daţi seama că nu e ca la oameni. Acolo a fost o haită. Care dintre câini şi-a înfipt colţii ultimul sau care şi-a înfipt colţii primul în Ionuţ, copilul nostru drag, asta nu contează". Valentin Anghel crede că binomul "haită-teritoriu" a fost bine identificat şi nu e posibil să fie vorba de alţi câini sau alte haite implicate. "Haita este teritorială; şi aia a fost. Nu poate să fie altă haită sau alţi câini pe teritoriul unei haite anume", a spus acesta pentru ring.
Surse din anchetă susţin că se fac expertise şi că se lucrează la AND-ul canint pe toate probele strânse până în present.
"Se fac expertize, se lucrează pe ADN-ul canin şi pe tot ce nu s-a făcut până acum. Într-adevăr, e foarte scump acest kit pentru ADN-ul canin, dar vom vedea cum se vor debloca şi fonduri pentru achiziţionarea acestor kit-uri. Important este că s-a discutat despre această expertiză şi parchetul a dat dispoziţie", a declarat o sursă din anchetă pentru ring.
Până în prezent, în acest dosar au fost puşi sub învinuire/acuzare administratorul companiei Tei Rezidenţial, Constantin Ciorăscu, directorul ADP Sector 2, Cristian Lemnaru, şi persoana juridică Tei Rezidenţial.
Relatarea singurului martor al morţii lui Ionuţ Anghel: «Câinii l-au pus la pământ»
Valentin Anghel, tatăl lui Ionuţ: «Dacă nu plâng la televizor nu înseamnă că nu am sentimente»
Mama lui Ionuţ Anghel, despre desenul făcut de fratele copilului: «Totul e o invenţie»