Coronavirus în România. Ce trebuie să știe orice persoană de peste 65 de ani
Coronavirusul lovește năpraznic România, nu iartă pe nimeni și nu face discriminare. Fiecare dintre noi ne putem îmbolnăvi, dar riscurile sunt mult mai mici spre inexistente dacă știm cum să ne protejăm și respectăm întocmai recomandările autorităților. Cu toate acestea, cei mai expuși îmbolnăvirilor sunt bătrânii, persoane în vârstă care suferă și alte afecțiuni. Putem spune, pe bună dreptate, că acest virus ne omoară părinții și bunicii. Iată ce ar trebui să știe orice persoană de peste 65 de ani pentru a-și proteja sănătatea și viața.
Potrivit Ordonanțelor Militare care au intrat în vigoare, pe rând, odată cu declararea stării de urgență în România, persoanele de peste 65 de ani trebuie să respecte reguli mai dure decât restul populației, deoarece ele se regăsesc în prima grupă de risc.
Sunt pensionari, în vârstă, slăbiți, cu un sistem imunitar vulnerabil, iar mulți dintre ei suferă de boli care s-ar putea agrava dacă se infectează cu coronavirus. Este vorba despre persoane trecute de 65 de ani cu afecțiuni preexistente: cancere, leucemii, boli de inimă, hipertensiune, diabet, obezitate, afecțiuni renale ce necesită tratament prin dializă. Bunicii și părinții noștri se află în prima linie, cea mai expusă îmbolnăvirilor. Iar statisticile au arătat că puțini sunt cei care reusesc să se vindece. Un motiv în plus să se ferească mai mult. Iată cetrebuie să știe despre boala care i-ar putea ucide.
Cumpărături doar între orele 11.00-13.00
Persoanele de pste 65 de ani au dreptul, potrvit legii,să meargă la cumpărături doar în intervalul orar 11.00-13.00. Între aceste ore, ei pot merge la magazin să-și facă aprovizionarea cu alimente, cu produse de uz casnic, pot merge la farmacie pentru a cumpăra medicamente.
La medic, pe tot parcursul zilei
Persoanele de peste 65 de ani care doresc să-și rezolve o problemă de natură medicală, o pot face pe tot parcursul zilei. Cu alte cuvinte, dacă pentru cumpărături vârstnicii au voie să iasă din casă doar două ore, pentru a merge la medic au la dispoziție întreaga zi.
Animalul de companie, scos la plimbare doar între orele 20.00 și 21.00
Vârstnicii care dețin un animal de companie îl poate scoate la plimbare doarseara, timp de o oră, în intervalul orar 20.00-21.00. zona de plimbare este în jurul locuinței, a casei sau blocului. Nu pe câmp, prin parcuri, locuri de joacă, terenuri de sport.
Declarația peproprie răspundere este obligatorie
Orice persoană, nu numai cei trecuți de 65 de ani, trebuie să prezinte o declarație pe proprie răspundere în momentul în care părăsesc locuința. Cei care nu au calculator și imprimantă, o pot scrie de mână. În declarație trebuie să-ți treci numele și prenumele, adresa unde locuiești chiar dacă diferă de cea din buletin, și să notezi în ordine locurile în care umează să te deplasezi, în ordinea acestora. De asemenea, trebuie notezi motivul pentru care ieși din casă: mergi la cumpărături, ai scos câinele la plimbare, te duci la un control medical. Declarația se semnează de mână și se datează. Dacă nu ai declarația la tine, riști o amendă între 2.000 și 20.000 lei.
Ai peste 65 de ani? Uite unde poți suna pentru a primi ajutor
Primăriile de sector, dar și cele din țară au pus la dispoziția persoanelor de peste 65 de ani linii telefonice la care vârstnicii pot apela și solicita sprijin pentru procurarea dealimente și medicamente. De reâinut estefaptulcă acestea se cumpără din banii solicitantului și îi sunt aduse acasă. Uite unde să suni dacă locuiești în București sau în provincie.
Primărie sector 1:
Pentru a veni în sprijinul locuitorilor Sectorului 1 care sunt auto-izolați la domiciliu, Primăria Sectorului 1 a înființat două linii telefonice de urgență: 0734.45.45.43 și 0742.924.924 la care persoanele pot suna pentru a se înregistra sau pentru a primi sprijin.
Primărie sector 2:
Dacă locuiești în sectorul 2 al Capitalei, poți suna la numărul de telefon 031.9798. Acest contact este pus la dispoziția persoanelor vârstnice fără susținători legali, singure, care nu au nici un sprijin pe perioada carantinei.
Primărie sector 3:
Primăria Sectorului 3 oferă sprijin persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani pentru cumpărături de bază, servicii de informare și consiliere psihologică, după caz. De aceste servicii pot beneficia acele persoane fără aparținători sau alte forme de suport. Persoanele vârstnice aflate în această situație pot suna la numerele de telefon 0751055838 și 0729300883.
Primărie sector 4:
Cetățenii sectorului 4 pot suna pentru orice informație la numărul de telefon 021.9441. Este un call-center pus la dispoziția tuturor pe siteul instituției.
Primărie sector 5:
Toate persoanele care locuiesc în sectorul 5 al Capitalei au la dispoziție numărulde telefon al cetățeanului: 021.3144318.
Primărie sector 6:
Persoanele în vârstă, de peste 65 de ani, singure, care locuisc în sectorul 6 din București pot apela la numărul de telefon 021.9970. Acest număr a fost pus la dispoziția celor care au nevoiede alimente sau medicamente și nu se pot deplasa să și le cumpere singuri.
Cui ceri ajutor dacă locuiești în provincie
Potrivit Europa FM, și persoanele vârstnice care locuiesc în provincie beneficiază de ajutor și suport din partea autoriților locale.
- ALBA IULIA: Reprezentanții Primăriei Alba Iulia vor livra fiecăruia dintre vârstnicii care vor solicita acest lucru pachete cu alimente de bază sau medicamente, pentru a putea trece cu bine peste perioada de izolare. Persoanele care au nevoie de sprijin trebuie să sune la telefoanele de urgență 0730 712 722, 0799 40 20 30, 0258 819 462 (interior 9) sau să trimită mail la adresa informare.apulum.ro, de luni până vineri între orele 09.00 -13.00, pentru ca ajutorul sa ajunga la ei în aceeași zi.
- ARAD. La Arad funcționează Rețeaua Solidarității. Sunt 4 numere de telefon : 0257-983 și 0733.889.812 pentru județ, 0787.806.562 pentru municipiu și 0749.251.535, pus direct la dispoziție de Consiliul Județean Arad. Sunt centralizate nevoile celor izolați la domiciliu sau ale vârstnicilor aflați în imposibilitatea de a-și procura strictul necesar. Împreună cu reprezentanții organizațiilor non-guvernamentale, asistenții sociali le pregătesc acestora pachete cu alimente și articole de curățenie. În primele 12 ore de funcționare ale acestei rețele, au fost primite 164 de apeluri telefonice.
- BISTRIȚA. Numărul de telefon pentru Bistrița, unde pot apela persoanele vârstnice care au nevoie de ajutor este 0263/211940 – Direcția Servicii Sociale a Primăriei. Iar Asociația Peniel a anunțat că face cumpărături pentru vârstnici și ofera consiliere telefonică la numărul 0749.388.588.
- BRAȘOV. Primăria Brașov pune la dispoziția persoanelor vârstnice vulnerabile numărul 0800 420 123, iar modalitatea în care acestea vor fi ajutate va fi stabilită de comun acord cu cei care îl vor apela. Direcția de Asistență Socială Brașov nu efectuează vizite la domiciliu decât în urma solicitării prealabile a potențialilor beneficiari sau a aparținătorilor acestora – asta pentru a evita ca vârstnicii să devină victimele unor escroci care pretind că vor să îi ajute.
- BLAJ. Persoanele izolate și cele singure, în vârsta de peste 65 ani, din Blaj, au la dispoziție două numere de telefon la care pot să semnaleze situația în care se află. Pentru persoanele aflate în izolare la domiciliu numărul de telefon la care pot apela este 0748-889.800, iar pentru cele în vârstă de peste 65 ani, fără aparținători, numărul de telefon pus la dispoziție este 0756-089.215.
- CLUJ-NAPOCA. Vârstnicii din Cluj-Napoca, fără susţinători sau altă formă de ajutor, pot apela numărul de telefon 0372/280499, disponibil de luni până vineri, între orele 08.00-20.00, iar sâmbăta și duminica, între orele 09.00-15.00.
- CONSTANȚA. Și primăria Constanța vine în ajutorul persoanelor vulnerabile, fără aparținători. Echipele Direcției Generale de Asistență Socială sunt disponibile nonstop la numărul de telefon 0737.55.22.70, pentru a face cumpărăturile de strictă necesitate bătrânilor fără nici un ajutor. Acest număr de telefon este valabil doar pentru persoanele vulnerabile care nu au aparținători. Echipele care fac cumpărăturile au legitimație de serviciu și poartă echipament de protecție cu mănuși și mască. Marfa se achită în baza bonului fiscal.
- CRAIOVA. La Craiova, pe perioada stării de urgență, persoanele în vârstă de peste 65 ani, mai ales cele fără aparținători, au la dispoziție un număr de telefon dedicat la care pot solicita ajutor în caz de nevoie – 0351.171.892. Apelurile se pot efectua între orele 8:00 și 22:00. În timpul nopții, dar și în restul zilelor rămâne în continuare valabil Telefonul Cetățeanului, 0251.984.
- DEVA. Direcţia de Asistenţă Socială Deva este cea care se ocupă de luarea în evidență a persoanelor în vârstă de peste 65 de ani care au nevoie de ajutor. Cei care se încadrează în această categorie pot suna la numărul de telefon: 0254.218.030 sau pot folosi adresa de e-mail: dasdeva@primariadeva.ro. Ei trebuie să-și dea numele şi prenumele, adresa de domiciliu, vârsta și numărul de telefon.
- DÂMBOVIȚA. În Dâmbovița, vârstnicii care au nevoie de ajutor pot suna la primăria de care aparțin sau la Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției. Numărul de telefon este 0245210472.
- GALAȚI: La Galați, cei care au nevoie de ajutor au la dispozitie un număr de telefon non stop pus la dispozitie de Prefectură : 0755116633. Toate problemele semnalate, inclusiv de sprijin pentru bătrâni, sunt direcționate către Primărie, DSP, Poliție, Jandarmerie, etc. Săptămânal, Primăria îi aprovizionează pe cei aproximativ 400 vârstnici fără aparținători cu alimente și produse de igienă.
- IAȘI: La Iaşi se oferă servicii de aprovizionare cu alimente și produse de igienă persoanelor vârstnice autoizolate la domiciliu, lipsite de sprijinul familiei sau al unui aparţinător. O echipă de angajaţi din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială se va deplasa la domiciliul acestora, pentru a primi lista cumpărăturilor şi banii, iar în aceeaşi zi produsele le vor fi aduse vârstnicilor. Persoanele vulnerabile pot suna la numărul de telefon 0770.448.993. Cheltuielile pentru alimente vor fi suportate de persoanele care solicită ajutor. Pentru cei care au nevoie şi de donaţii în medicamente sau alte produse, Direcţia de Asistenţă Socială va contacta fundaţii, asociaţii şi companii disponibile să doneze.
- HUNEDOARA. Direcția de Asistență Socială Hunedoara le cumpără alimente și alte bunuri de strictă necesitate persoanelor vârstnice cu multiple afecțiuni, celor cu dizabilități și familiilor monoparentale. Cheltuielile vor fi suportate de către persoanele care solicită sprijin și care pentru asta trebuie să sune la numărul de telefon 0771-074262. Apelurile date până la ora 13 vor fi onorate în cursul aceleiasi zile, iar cele efectuate după ora 13 vor fi onorate în următoarea zi lucrătoare.
- SIBIU. La Sibiu, pentru a îi lua în evidență pe cei cu vârsta de peste 65 de ani, fără aparținători sau alte forme de sprijin social, care nu au posibilitatea să se aprovizioneze sau se află în alte situații dificile, Direcția de Asistență Socială pune la dispoziția acestora un TelVerde (cu apelare gratuită): 0800 811 822, liniile fiind deschise zilnic, între orele 6.00 – 21.00. De asemenea, persoanele în cauză pot apela numerele de telefon ale Direcției de Asistență Socială 0369/446441; 0269/208932; 0269/208927; 0269/208929, de luni până joi între orele 8-15:30, iar vinerea între orele 8-13.
- RÂMNICU VÂLCEA. Direcţia de Asistenţă Socială Râmnicu Vâlcea lucrează la identificarea şi monitorizarea persoanelor în vârstă de peste 65 ani, singure, izolate social, fără rude sau altă formă de ajutor (vecini, prieteni). În acest sens, primăria a cerut ajutorul administratorilor de bloc și al preşedinţilor de asociaţii de proprietari din oraș. Aceștia sunt rugați să anunțe Direcția dacă știu asemenea cazuri sau persoane cu multiple afecţiuni medicale cronice, prin telefon, la adresa de mail dps_rmvl@yahoo.com, sau la TelVerde 0800 809 809 (gratuit).
- NEAMȚ. În județul Neamț, persoanele vârstnice sau cu dizabilități care au nevoie de ajutor în această perioadă pot apela Direcția de Asistență Socială a Primăriei Piatra Neamț la numerele de telefon: 0748146781, 0748146754, 0233.622968
- SFÂNTUL GHEORGHE. Primăria orașului Sfântu Gheorghe a lansat alături de mai multe organizaţii civice un program de sprijinire a persoanelor în vârstă. Acestora li se livrează de pachete care conțin produse alimentare de bază și produse de igienă. Administrația locală se angajează, de asemenea, să le aducă şi medicamentele pe bază de rețetă persoanelor cu vârste peste 70 de ani. ”Sunați la 0783 017 987 (de luni până vineri între orele 9-15) și vă vom aduce acasă mâncarea și produsele de igienă de care aveți nevoie!”, este apelul autorităților locale din Sfântu Gheorghe.
- ORADEA. Primăria Municipiului Oradea a pus la dispoziţia comunităţii locale un Tel Verde: 0800/410430, special pentru persoanele vârstnice (peste 65 de ani), asistenţii sociali urmând să ia toate măsurile care se impun pentru fiecare caz în parte. Toate informaţiile necesare pot fi aflate de pe site-ul www.daso-oradea.ro, care este actualizat periodic sau la telefonul instituţiei 0259/441677.
- TÂRGU JIU. Persoanele în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, pot solicita sprijinul Primăriei Târgu Jiu pentru achiziționarea produselor de bază. În acest sens, ei pot apela numărul de telefon 0253.238.054 lunea si miercurea între orele 8 și 16, marțea și joia între 8 și 17, iar vinerea între 9 și 14. Vor suporta integral costul achizițiilor și vor completa o declarație pe propria răspundere, conform căreia sunt în drept să beneficieze de acest serviciu.
- BUCUREȘTI ȘI ILFOV. Un grup de voluntari a creat „Cumpărături la ușa ta”, inițiativă prin care livrează la domiciliu persoanelor în vârstă sau nedeplasabile pachete de alimente de strictă necesitate. Voluntarii pot fi găsiți la numărul de telefon 0727.030.303, între orele 8 și 21. Ei primesc mănuți și măști și aduc pachetele gratuit, deocamdată doar în București și județul Ilfov. Beneficiarii plătesc doar costul cumpărăturilor înscris pe bonul fiscal.
Citește și: