Cum celebra Isus Cristos Paștele?
Câți dintre noi ne-am întrebat vreodată în ce mod celebra Isus Cristos Paștele? Ce făcea el de obicei în acea noaptea sfântă din an? Prefera să meargă la Biserică și să aprindă o lumânare sau să ciocnească acasă ouă roșii, cu restul familiei?
Totul trebuie să plece de la un amănunt pe care-l ignorăm azi într-o proporție covârșitoare: Isus Cristos s-a născut dintr-o femeie evreică, a primit semnul apartenenței la poporul ales și a trăit mereu după regulile comunității iudaice, așa cum erau ele stipulate în cărțile sfinte evreiești. Într-un cuvânt Isus Cristos n-a fost creștin, ci evreu! Așadar, cum celebrau iudeii Paștele?
În primul rând, potrivit tradiţiei ebraice, sărbătoarea de Paște (Pesah, ceea ce în aramaică, limba vorbită inclusiv de Isus s-ar traduce cu renaștere sau cu reînnoire) trebuie să cadă primăvara, începe din ziua de 14 Nisan (prima lună din calendarul ebraic ce corespunde lui martie-aprilie, calendar ce numără la fiecare doi-trei ani 13 luni, iar nu 12 ca în calendarul nostru civil gregorian) şi se încheie în ziua de 21 Nisan pentru evreii din Israel şi în 22 Nisan pentru evreii din diaspora. Ea durează opt zile, cea de-a opta zi fiind stabilită pentru a aminti dărâmarea celui de-al doilea Templu de la Ierusalim şi de răspândirea evreilor în lume, eveniment consumat la circa o jumătate de secol după răstignirea lui Isus Cristos, în anul 70, de către trupele romane conduse de generalul Titus Flavius. În acest an Sărbătoarea Paștelui evreiesc a început vineri, 22 aprilie 2016.
Pesah este o sărbătoare a libertăţii celebrată de evrei în amintirea eliberării din sclavia egipteană şi a ieşirii din Egipt sub conducerea lui Moise, dar şi a suferinţelor îndurate de popor în timpul peregrinării prin deşert (redate pe larg de cărțile Vechiului Testament, preluate și de creștinism), vreme de 40 de ani, conform tradiției.
Masa specială de Paști a evreilor ține cont de regulile impuse de cărțile lor sfinte
Pesah începe, de cele mai multe ori, cu o masă specială numită Seder în cadrul căreia cel mai vârstnic bărbat al familiei sau al comunităţii locale reia povestea lui Moise şi a fratelui acestuia, Aaron. Masa are un rol simbolic pentru evrei, şi anume acela de a nu uita că libertatea este cel mai de preţ dar ce i se poate oferi omului.
La masa de Seder există un simbol specific, format din ierburi amare şi un os, care are aceeaşi semnificaţie majoră, de a fi evitată uitarea. La această masă se beau câte patru pahare de vin provenit din Israel. Tradiţională, aşa cum este amintită în Vechiul Testament, este pasca sau azima, făcută din aluat nedospit. De altfel, timp de şapte zile din alimentaţie evreilor lipseşte orice produs obţinut prin dospirea unui aluat, fiind singura interdicţie din perioada Paștelui evreiesc.
Tot în cadrul mesei de Paști se serveşte o mâncare pe bază de cartofi, la care se adaugă ouă fierte tari, prăjituri făcute cu o făină specială, cu ou, hrean şi preparate din carne cușer, preparată strict conform regulilor iudaice. Primul ou care se mănâncă la această masă este împărţit întregii familii, ca simbol al unităţii.
Tot acest memorial nu i-a fost străin nici copilului și nici, mai târziu peste ani, tânărului Isus (Ieșua, în ebraică, prenume ce s-ar traduce prin ”Dumnezeu mântuiește”). Dar aceia care doresc să obțină o imagine și mai apropiată de realitatea acelor vremuri, de care ne despart aproape două milenii, o pot face citind cartea ”Misterul Cinei de pe urmă”, recent apărută în limba română la ”Humanitas”, în traducerea excelentă a profesoarei universitare Monica Broșteanu. Autorul cărții, un tânăr teolog catolic nord-american, Brant Pitre, nu ezită să ne ofere, într-un limbaj accesibil absolut tuturor, un tablou al vremurilor începutului erei noastre pe care puțini dintre noi ni le-am putea azi imagina.
De Paști, în Tempul din Ierusalim se sacrificau sute de mii de miei
Brant Pitre precizează, printre altele, că pentru vechii evrei, Pesah-ul nu era doar un ”remember” al Exodului, ci o participare efectivă la acest eveniment care se consumase cu mult timp înainte. Din perspectiva lor, adaugă Pitre, indiferent cât timp trecuse de la vremea lui Moise, înaintașul sub conducerea căruia părăsiseră cândva Egiptul, mântuirea dobândită la Exod era nu doar pentru părinții lor, ci pentru fiecare generație în parte, motiv pentru care marcau anual sărbătoarea Paștelui.
Cu acest prilej, menționează aceeași sursă, în celebrul Tempul din Ierusalim, se sacrificau conform regulii iudaice, de Paști, în medie circa 200.000 de miei, pentru cei peste 2.500.000 de evrei, capi de familie, ce se aflau concomitant în pelerinaj în orașul sfânt. Mai mult, arată același teolog, Isus trebuie să fii privit modul de prepare al acestor miei care erau aproape ”crucificați” prin bucățile netede de lemn ce se introduceau de sus până jos prin pielea animalului pentru a fi atârnat și jupuit, mai întâi, apoi bine prăjit, cu ajutorul unor vergele de fier.
”Acesta este un aspect al Paștelui din zilele sale care nu este menționat în Biblie și nici nu face parte din Sederul iudaic din zilele noastre, dar el poate să arunce o lumină asupra modului în care Isus își concepea propria moarte”, scrie Brant Pitre în cartea sa, o carte fără egal în literatura noastră teologică, a cărui apariție va zgudui și răsturna multe dintre prejudecățile noastre.
Un alt amănunt esențial, subliniat de teologul nord-american, este acela conform căruia tradiția iudaică leagă, de o bună bucată de vreme, Paștele iudaic de sosirea mult-așteptatului Mesia și de zorii erei mântuirii poporului ales.
