Cum este vremea în luna aprilie în România
În luna aprilie, vremea este schimbătoare, dar de regulă nu mai ninge și nu sunt nici temperaturi foarte mari. Iată cum este vremea în luna aprilie, în România!
Luna aprilie este mai stabilă decât luna martie. Fenomenele specifice iernii sunt rar resimţite, iar fenomenele extreme de vară au o frecvenţă foarte redusă, spun meteorologii ANM.
În luna aprilie, aerul circulă dinspre vest şi sud-vest iar temperatura medie lunară a aerului înregistrează un salt evident faţă de lunile anterioare.
Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961–2018 la stațiile meteorologice din rețeaua Administrației Naționale de Meteorologie, se constată că temperatura medie multianuală a lunii aprilie pe cea mai mare parte din suprafaţa ţării sunt pozitive, cele mai ridicate, de 10-12ºC, caracterizând Câmpia Română, Câmpia de Vest, dar şi mare parte din Dobrogea.
În podişurile din Moldova şi Transilvania, precum şi la deal, valorile medii de temperatură se încadrează între 8 şi 10ºC.
De la poalele munţilor până la 1000 m altitudine, temperatura medie este cuprinsă între 2 şi 6ºC.
La altitudini mai mari de 1000 m, valorile medii de temperatură scad constant. În masivele înalte valorile scad sub 0ºC, ajungând la -4 ... -2ºC.
Recorduri de temperatură în luna aprilie, în România
- Temperatura maximă absolută a lunii aprilie în România este 35,5ºC, înregistrată la Bechet, în 10 aprilie 1985.
- În aceeaşi zi, maxima absolută la Bucureşti a fost de 31,6ºC, înregistrată la Bucureşti Filaret.
- În luna aprilie 1985, mai ales în jumătatea de sud a României, temperaturile maxime absolute au depăşit 30,0ºC la peste 20 de staţii meteorologice.
- Temperatura maximă absolută a lunii aprilie, la Bucureşti, este de 34,4ºC, înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret, în 26 aprilie 1934.
- Ani în care s-au înregistrat temperaturi maxime absolute mari în luna aprilie, majoritatea peste 25ºC, au fost: 2013, 2012, 2007, 1998, 1989, 1985, 1950, 1934, etc.
- Temperatura minimă absolută a lunii aprilie în România este -26,0ºC şi a fost înregistrată în zilele de 1, 3, 4, 8, 15 aprilie 1940, la staţia meteorologică Vf. Omu.
- Temperaturi minime foarte scăzute, în luna aprilie, s-au mai înregistrat şi în anii: 2003, 1997, 1963, 1957,1954, 1940, 1929.
- Anul 2003 s-a remarcat prin numărul mare de staţii meteorologice, 52, la care au fost înregistrate temperaturi minime absolute ale respectivelor staţii, cu precădere în perioada 7 – 9 aprilie, valorile fiind sub -18,0ºC în zona montană (-18,4ºC la Vf. Ţarcu, -16,4ºC la Bâlea-Lac, -16,2ºC la Vlădeasa 1800) şi sub -12,0ºC în zonele mai joase (-11,1ºC la Sibiu, -11,0ºC la Roşia Montană, -9,6ºC la Sânnicolau Mare).
- La Bucureşti, minima absolută a lunii aprilie este -9,5ºC, înregistrată în data de 6 aprilie 1929, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa.
- Din datele înregistrate în perioada 1961–2018 la stațiile meteorologice se constată că precipitaţiile medii multianuale din luna aprilie au valori sub 40 l/m2 în Bărăgan şi Dobrogea, acestea coborând sub 30 l/m2 în Delta Dunării.
Recorduri de precipitații, luna aprilie, în România
- Precipitaţiile cresc semnificativ din sud-estul ţării către nord-vestul acesteia, dar şi odată cu creşterea altitudinii. În masivele muntoase înalte, mediile multianuale de precipitaţii ating sau depăşesc 100 l/m2 .
- Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii din aprilie, înregistrată la staţiile meteorologice din România, este de 280,0 l/m2 , la Vf. Omu, în anul 1932.
- La Bucureşti, cantitatea lunară maximă absolută de precipitaţii din aprilie este de 160,4 l/m2 , înregistrată la Bucureşti-Băneasa, în anul 1997.
- În acelaşi an a fost înregistrată şi maxima absolută la staţiile meteorologice Bucureşti-Afumaţi şi Bucureşti-Filaret, aceasta fiind 159,7 l/m2 , respectiv 159,2 l/m2 .
- Ani în care s-au înregistrat precipitaţii abundente în luna aprilie, multe dintre valori fiind maxime absolute ale staţiilor: 2014, 2005, 1997, 1984, 1977.
- Cantitatea maximă absolută lunară de precipitaţii căzută în 24 de ore, la staţiile meteorologice din România, este 110,4 l/m2 , înregistrată la Păltiniş, în 24 aprilie 1933.
- La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii cazută în 24 de ore este de 60,0 l/m2 , înregistrată în 18 aprilie 1988, la Bucureşti-Afumaţi.
Sursa: ANM
Citește și despre Postul Mare
Citește și despre Recomandări de la veterinari