Cum a fost înlăturat Regele Mihai de pe tronul României de către comuniști
23 august trecuse, dar drumul României nu mergea către independentă, ci către incorporarea în Uniunea Sovietică. Regele Mihai începuse să devină îngrijorat, “dată fiind atitudinea diferiților reprezentanți ai URSS în România, care în nenumărate ocazii nu au înțeles problemele noastre”. Așa i s-a adresat Regele Mihai președintelui SUA, Franklin Roosevelt, într-o scrisoare semnată la data de 24 ianuarie 1945.
Petru Groza pune mâna pe guvern
Situația politică din România era dezastruoasă, iar țara se zbătea între haos și speranță. Armata sovietică înainta liniștită pe teritoriul țării, iar contingentul militar atingea aproape 1 milion de suflete. E greu de spus, totuși, “suflete”, întrucat Armata Roșie instaurase foametea și frica în rândul populației române.
După cele două guverne ale generalului Sănătescu a urmat unul de largă concentrare națională, care era condus de generalul Nicolae Rădescu. Evident, Gheorghe Gheorghiu Dej, Ana Pauker și Vasile Luka se duc la Moscova pentru a cere ca Partidul Comunist să conducă țara.
Teroarea începuse să se instaureze in țară. Ziarele erau cenzurate, micile burghezii erau distruse iar cine opunea rezistență era asasinat. Cu toate eforturile lui Rădescu de a menține cât de cât o ordine, Moscova voia cu tot dinadinsul un guvern obedient, vasal intereselor sovietice. Pe 24 februarie 1945, generalul Rădescu ține o cuvântare la radio și îi acuză pe Ana Pauker și pe Vasile Luka de faptul că vor să distrugă țara.
Trei zile mai tarziu, Andrei Vîșinski, cel care îi era adjunctul lui Molotov în Ministerul de Externe al URSS, i-a cerut în două rânduri Regelui Mihai să îl demită pe premierul Rădescu. După mai multe ore de negociere, Regele Mihai îl desemnează pe Barbu Stirbey să formeze guvernul, însa eșuează. Vîșinski revine și cere expres ca țara să fie condusă de un guvern în fruntea căruia să se afle Petru Groza. Iuliu Maniu îi cere Regelui să nu facă această mutare. “Ialta sunt eu”, a urlat Vîșinski, după ce a plecat de la întrevederea cu Regele Mihai
Forțat de împrejurări și amenințat de sovietici că Transilvania nu va fi retrocedată României, Regele Mihai va accepta, în cele din urmă, la 6 martie 1945, constituirea guvernului Petru Groza. Cu toate eforturile “formale” ale americanilor de a se împotrivi.
Diversiunea comuniștilor: cum s-au folosit de fantoma lui Carol al II-lea
Regele Mihai se confrunta cu numeroase probleme. În primul rând, liderii partidelor istorice, Iuliu Maniu și Dumitru Brătianu, fuseseră dați la o parte de comuniști. Țara era în haos iar americanii și britanicii șovăiau, preferând să nu intervină prea tare în acțiunile Uniunii Sovietice din România.
Ca și când nu era de-ajuns, apăruse zvonul reîntoarcerii în țară a Regelui Carol al II-lea. Rușii au păstrat contactul cu el, dar la fel a făcut-o și Gheorghe Tătărescu. Reiese dintr-o convorbire purtată între ministrul de externe britanic Anthony Eden și omologul său rus, Viaceslav Molotov, că problema reîntoarcerii lui Carol al II-lea fusese pusă pe tapet. “Regele Carol al II-lea era interesant cât era război, acum nu mai interesează”, i-a răspuns sec Molotov.
Burton Berry avea să noteze într-un raport întocmit la 22 aprilie 1945 că Regele Mihai i-ar fi spus că Ana Pauker și alți membri de frunte ai partidului comunist doresc să îl discrediteze și, într-un final, să îl elimine. Sovieticii nu aveau ce face cu Carol, dar acesta era mult mai simplu să fie discreditat și mult mai ușor să fie detronat.
Carol al II-lea se afla în exil în Brazilia la acea dată, dar Departamentul de Stat al SUA era la curent cu dorința acestuia de a se reîntoarce în România. Carol al II-lea ar fi avut o întrevedere în Ciudad de Mexico cu ambasadorul sovietic căruia i-ar fi spus că va fi flexibil în schimbul ajutorului sovietic de a se reîntoarce pe tron. Opoziția română era în stare de șoc.
Carol al II-lea era un om compromis politic și pătat de scandaluri amoroase. În plus, fruntașii din Opoziție nu concepeau reîntoarcerea omului pentru care au pus umărul să fie detronat. Americanii și britanicii au contribuit din plin cu presiuni ca portughezii să-i refuze viza lui Carol al II-lea care, împreuna cu Elena Lupescu, urma să se întoarcă din Brazilia pe Bătrânul Continent.
În țară, Gheorghe Tătărescu, Ana Pauker și Gheorghiu Dej continuau să susțină revenirea Regelui Carol al II-lea. Atunci cand Carol al II-lea a intenționat să viziteze Franța, răspunsul primit a fost că prezența sa este una inoportună. În țară, Ana Pauker și Gheorghiu Dej au început să ceară un “Consiliu de Regență”.
Criza începută pe 20 august
Șantajul cu Regele Carol al II-lea continua. Însă, pe 20 august 1945, Regele Mihai îi cerea demisia lui Petru Groza din fruntea guvernului. În același timp, Regele Mihai le-a scris o scrisoare Comisiei Aliate de Control în România în care i-a anunțat pe membrii săi de acest demers.
Între Guvern și Opoziție a urmat o bătălie de viață și de moarte. Groza a refuzat de trei ori să demisioneze din fruntea Guvernului. A fost pentru prima dată în istoria României atunci când un prim-ministru a refuzat să își părăsească funcția la cererea expresă a Regelui!
Roy Melbourne îi prezentase pe 18 august ministrului de externe al României, Gheorghe Tătărescu, că SUA nu va semna un tratat final de pace decât cu un guvern ales democratic și pe deplin recunoscut de toată lumea. Perspectivele încheierii Tratatului de Pace și plecarea din România a Armatei Roșii deveneau din ce în ce mai sumbre.
Văzând reacția lui Petru Groza, Regele Mihai a instituit greva regală începând cu 21 august și nu a mai contrasemnat actele guvernului. Practic, guvernul Groza era într-o stare de rebeliune constituțional și continua să conducă țara, chiar dacă Regele nu mai aprobă niciun act al Guvernului. Legitimitatea lui Groza îi era recunoscută, dacă se poate spune așa, numai de sovietici, care, evident, l-au și cocoțat în fruntea Guvernului.
Pentru a-i forța mâna Regelui Mihai, autoritățile rusești îl invitau pe acesta să ia parte la manifestările lor prin care celebrau victoriile Armatei Roșii în România și să decerneze decorații generalilor sovietici.
Americanii, simteau ca situatia din Romania va exploda. Jimmy Byrnes, unul dintre confidentii lui Franklin Roosevelt, il sfatuia pe Burton Berry, consulul american la Bucuresti, sa evite orice contact cu liderii politici romani.
“Eu nu cred că trebuie dat niciun sfat și nicio asigurare Regelui în ceea ce privește actuala poziție dificilă față de guvernul Groza și de autoritățile sovietice sau privind evenimentele care ar putea să se ivească cu privire la viitorul sau la poziția sa personală”
În același timp, britanicii îl criticau pe Iuliu Maniu care se zbătuse cu toate puterile să împiedice venirea la putere a lui Groza și doreau ca guvernul condus de el să fie recunoscut! Burton Berry nu a mai suportat și le-a scris englezilor, pe care îi acuza de duplicitate.
“Poate că Partidul Liberal nu o mai fi atât de puternic în țară, dar are o conducere tare, viguroasă. Domnul Brătianu spune deoseori că atunci când domnul Vîșinski a instalat guvernul Groza că a luat din mâinile conducătorilor politici români posibilitatea de a găsi vreo soluție reală pentru criza românescă. Această analiză este indiscutabilă!”
Până la urmă, după Conferința din 21 decembrie 1945, s-a decis ca în Guvern să fie primiți și câte un membru de la Liberali și de la Țărăniști, pentru a se conveni că la cârma țării este o conducere de largă concentrare națională, așa cum doreau americanii. Degeaba a avertizat Maniu că, fără neutralizarea Internelor și Justiției nu puteau avea loc alegeri libere în România. Era prea târziu. Guvernul Petru Groza era recunoscut de SUA și Marea Britanie pe 5 februarie 1946.
Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!
