Cum a refuzat Nicolae Ceaușescu să bea un pahar de vin cu Patriarhul Teoctist
La 14 noiembrie 1986 avea loc prima întâlnire între „cel mai iubit fiu al poporului” la acea oră, Nicolae Ceaușescu, deopotrivă secretar general al Partidului Comunist Român și președinte al Republicii Socialiste România, și noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Teoctist Arăpașu. Acesta avea să devină cel de-al cincilea patriarh din istoria BOR.
Întâlnirea avea loc conform protocolului vremii, cel mai probabil la sediul Comitetului Central al PCR, azi devenit sediul Ministerul Afacerilor Interne, de vizavi de Palatul Regal (azi adăpostind Muzeul Național de Artă al României).
Stenograma întâlnirii a fost recent publicată de istoricul Lucian Boia în cea mai recentă carte a sa, „Strania istorie a comunismului românesc și nefericitele ei consecințe”, apărută la Editura Humanitas.
Evenimentul era prilejuit de recenta alegere a lui Teoctist Arăpașu, Toader Arăpașu - pe numele său de mirean, în scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, vacant din iulie 1986, după decesul predecesorului acestuia, Iustin Moisescu.
Comuniștii nu s-au grăbit însă să-l desemneze pe succesorului liderului spiritual al ortodocșilor români, dar în cele din urmă au trebuit s-o facă, optând pentru Teoctist, care venea la Patriarhie din postura de mitropolit al Moldovei.
Cu puțin înainte, prin decret prezidențial semnat de Nicolae Ceaușescu, statul recunoscuse alegerea Sinodului BOR. Aceasta era o practică uzuală în epocă, valabilă pentru toate cultele, puține la număr, recunoscute oficial de regimul comunist.
Atmosfera epocii e foarte bine redată de stenograma publicată de Lucian Boia
Nici unul dintre cei prezenți la întâlnirea de acum aproape trei decenii nu mai este azi printre noi: de o parte, Nicolae Ceaușescu, Manea Mănescu, vicepreședinte al Consiliului de Stat și Ion Cumpănașu, directorul Departamentului Cultelor, pe de alta, Teoctist Arăpașu, Antonie Plămădeală, Nestor Vornicescu și Nicolae Corneanu, foști mitropoliți, în această ordine, ai Ardealului, Olteniei și Banatului.
Stenograma păstrează însă foarte bine „atmosfera” vremurilor de final de regim comunist în România. Cel care deschide seria alocuțiunilor este patriarhul, care punctează cel dintâi: „...Suntem toți, cu toată suflarea noastră, admiratori ai domniei voastre. Prețuim la cea mai înaltă valoare capacitatea geniului dvs creator, adevărat făuritor al vieții noi din țara noastră, gândirea dumneavoastră, punând pecetea păcii și a iubirii de patrie pe tot ceea ce zidiți și creați în scumpa noastră patrie”.
Teoctist dă asigurări că clerul Bisericii Ortodoxe Române și-a înțeles misiunea ce-i revenea în epocă: ”Vă încredințăm în numele întregii noastre Biserici că prin eforturi sporite vom sprijini munca avântată a poporului nostru, minunatele dumneavoastră inițiative închinate zilnic ridicării scumpei noastre patrii...Vă rugăm ca în aceste clipe să ne îngăduiți să vă exprimăm cât ecou a avut în inimile noastre noua inițiativă pentru reducerea cu cinci la sută a cheltuielilor, armelor, efectetivelor și cheltuielilor militare, cât ecouputernic a însemnat aceasta pentru conștiința noastră de fii ai poporului”.
Apoi, noul patriarh se grăbește să-l asigure pe puternicul zilei că la data de 23 noiembrie 1986 clerul nu va pregeta să voteze în favoarea referendumului convocat de partid în favoarea acțiunilor de dezarmare cu care Ceaușescu înnebunise deopotrivă un popor întreg, dar și pe principalii aliați din blocul comunist.
În replică, Nicolae Ceaușescu îi urează ani mulți de domnie spirituală și că speră să fie „un patriarh care să îndrume activitatea credincioșilor ortodocși spre unitate, spre înfăptuirea năzuințelor de bunăstare, de independență, de libertate și de pace a poporului”.
Nicolae Ceaușescu era preocupat dacă Teoctist fusese sau nu ales prin unanimitate
Apoi, spre surprinderea generală, lasă deoparte protocolul și-l întreabă pe Teoctist un amănunt care părea să-l preocupe în mod deosebit: „Cred că a fost unanimitate în Sinod?”.
„A fost unanimitate deplină, a venit răspunsul patriarhului. De altfel, în anii noștri este această conștiință a unanimității nu numai pe planul nostru bisericesc, dar și pe acțiunile pe care le-ați animat dumneavoastră și, care ne sunt nouă așa de scumpe. În asemenea împrejurări participă toți reprezentanții din toată țara”.
Ce a urmat? Prima indicație prețioasă a organelor de stat și de partid, întrupate de Nicolae Ceaușescu, către Biserică: ”Este foarte bine de folosit acest prilej legat de organizarea referendumului pentru pace. Sunt și ceva reprezentanți străini. Poate ar fi bine de folosit acest prilej pentru a schimba păreri cu privire la intensificarea luptei pentru pace. În fond, trebuie să facem totul pentru a se elimina armele nucleare din Europa”.
Mulți dintre cei prezenți, printre Care Teoctist și Ion Cumpănașu, se grăbesc să afirme că se va ține cont și de aceste indicații. În acest moment intervine și fostul mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală, care ține să-i redea șefului partidului un episod aparte: „Era un preot catolic și s-a arătat deosebit de recunoscător pentru onoarea de a veni în țara noastră. Dacă mi-ați permite să redau cum spunea, de aveni în „țara lui Ceaușescu”, o spunea în mod foarte simplu, dar emoționant pentru noi...”.
Sectele, bate-le vina, sunt și ele prezente în discuție
Nicolae Ceaușescu schimbă cursul discuției, la fel de brusc ca și în dățile precedente, și trece la un alt subiect, aparent important: „Nu vreau acum, dar poate vom găsi un prilej să discutăm și unele probleme legate de activitatea unor secte față de care Biserica Ortodoxă ar trebui să fie mai activă”.
Prelații ortodocși simt însă din zbor pericolul și încearcă să-l convingă pe secretarul general al PCR că au lucrurile sub control și în acest domeniu.
Iată în acest sens replica fostului mitropolit al Banatului, Nicolae Corneanu: „Am vrea să vă spunem că și pe plan internațional am întreprins unele inițiative – conduși de ceea ce domnia voastră ne-ați spus și sfătuit întotdeauan pentru eliminarea prozelistismului acesta care devine din ce în ce mai activ”.
La rândul său, Teoctist spune că Biserica Ortodoxă Română face parte din tot felul de organisme internaționale, în care a fost prezentat și glasul României, adică al lui Nicolae Ceaușescu.
Din nou însă același Ceaușescu evită să cadă în plasa de lingușeli întinse și le cere ierarhilor să nu uite că acele organisme internaționale s-ar putea amesteca în „treburile interne ale BOR”, ceea ce nu ar fi deloc în regulă, în opinia sa. Fiindcă BOR trebuie s-și păstreze ”deplina independență și autonomie”.
La finalul întâlnirii vine și cel mai ludic și paradoxal moment al discuțiilor. Același Ceaușescu are inițiativa: „...Este practica în biserică, după câte știu, să se bea vin. Dar, la noi, este o hotărâre să nu se bea în sediu”. Cei care au trăit în epocă își amintesc că exista un decret pe această temă, cel al consumului de alcool la locul de muncă, 400 din decembrie 1981, luat de cele mai multe în derâdere, dar care a schimbat și destine, din păcate nu în sens pozitiv.
Involuntar, Teoctist Arăpașu simte nevoia să răspundă, oferind astfel un răspuns intrat azi în posteritate, deopotrivă prin lingușeala de proastă calitate și prin inspirația ce l-a născut: „Cea mai nobilă băutură binefăcătoare este întâlnirea cu dumneavoastră astăzi. Sănătate și mulți ani! Noi nu scăpăm prilejul mâine să închinăm pentru poporul nostru, după tradiția noastră străveche, personal pentru președintele țării”.
Stenograma și întâlnirea se închid la acest moment. Istoria însă continuă pentru noi ceilalți, cu bune și rele!
