Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce USR a anunțat că îl susține în cursa de la prezidențiale: „Pentru Elena Lasconi îmi închipui că e extrem de dificil”

Candidatul independent la alegerile prezidențiale și actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit miercuri seară prima reacție după ce Uniunea Salvați România (USR) a decis oficial să-l susțină în cursa pentru Cotroceni.

Liderii USR retrag sprijinul față de Elena Lasconi în favoarea lui Nicușor Dan / foto: arhiva
Liderii USR retrag sprijinul față de Elena Lasconi în favoarea lui Nicușor Dan / foto: arhiva

Într-o declarație acordată postului Antena 3 CNN, Nicușor Dan a salutat decizia USR, numind-o „un gest absolut corect”, dar a recunoscut că aceasta vine cu un preț emoțional pentru Elena Lasconi, fosta candidată internă a partidului.

„Pentru Elena Lasconi îmi închipui că este extrem de dificil în plan personal, pentru că a avut o campanie, o muncă pe care a dus-o”, a declarat edilul.

Totodată, el a ținut să sublinieze că, din perspectiva sa, decizia USR-ului nu este despre persoane, ci despre viitorul României: „Nu e vorba nici de mine, nici de doamna Lasconi, e vorba de direcţia în care merge România.”

Amenințarea unei finale „anti-occidentale”

Nicușor Dan a explicat că motivul pentru care consideră corectă susținerea din partea USR ține de contextul geopolitic actual și riscurile asociate cu o eventuală victorie a unor candidați precum Victor Ponta sau George Simion.

Potrivit acestuia, dacă unul dintre cei doi ar câștiga Președinția, există riscul ca aceștia să blocheze în CSAT parteneriatele strategice ale României sau sprijinul pentru Ucraina. „Despre asta este vorba, despre posibilitatea ca România să aibă un preşedinte Victor Ponta sau George Simion, oameni care pot să blocheze în CSAT diferite parteneriate ale noastre cu aliaţii”, a avertizat el.

Dan a vorbit și despre evoluțiile recente din sondaje, susținând că în urmă cu doar două săptămâni se contura un tur doi între un candidat pro-occidental și unul anti-occidental. Însă, între timp, situația s-a schimbat, iar riscul ca finala să se dispute între Victor Ponta și George Simion devine din ce în ce mai real: „Toate lucrurile se schimbă și trebuie să ne uităm cu mare responsabilitate care va fi direcţia României.”

Poziționarea față de Republica Moldova

Un alt punct important în discursul său a fost legat de influențele rusești din Republica Moldova. Nicușor Dan a criticat indirect lideri politici români care, în opinia sa, legitimează figuri pro-ruse, cum ar fi primarul Chișinăului, Ion Ceban, despre care Departamentul de Stat al SUA arată că ar fi susținut de Rusia. „Avem un candidat, Victor Ponta, care se duce în Republica Moldova și ca să culeagă niște voturi nu sprijină cauza europeană, se întâlnește cu domnul Ceban și îi arată o susținere.”

În paralel, Dan a amintit și de sprijinul acordat de autorități din România către administrația Ceban, indicând întâlniri între Marcel Ciolacu și edilul moldovean, dar și un ajutor financiar oferit de Consiliul Județean Buzău către Primăria Chișinăului.

Întrebat despre legătura sa cu Matei Păun, Nicușor Dan a minimalizat importanța acesteia, spunând că în ultimii patru ani s-a întâlnit „probabil” de doar trei ori cu el, în contextul unor consultări strict tehnice legate de campanie. „Asta nu are absolut nimic de a face cu direcţia pro-Rusia sau pro-Occident”, a punctat el, negând orice influență de natură geopolitică în relația cu Păun.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
reception 2507752 1280 jpg
pisoi salvat captura video jpg
Donald Trump, foto Instagram, Shutterstock jpg
Creier sănătos   pixabay jpg
cala goloritze 2689420 1920 jpg
happy holidays 2567915 1280 jpg
destinations 1080x1350 png
euro valuta bani pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net