Curs valutar: leul românesc este în picaj
La foarte scurt timp după anunțul lui Victor Ponta că demisionează, valoarea monedei naționale a început să coboare. ”Avem nevoie urgentă de un nou Guvern”, spun bancherii.
Euro s-a întărit în piața interbancară în raport cu leul, iar cursul a urcat abrupt cu aproape 1 ban, informează Mediafax. Este o reacție a pieței la anunțul că premierul își depune mandatul.
”Vestea privind demisia premierului aduce o incertitudine pe termen scurt. Vom vedea cât va dura. Orice incertitudine privind guvernarea este văzută negativ, inclusiv pentru titlurile de stat. Dacă se formează un nou guvern repede se inversează pierderile. Dacă incertitudinea durează, deprecierea se va întinde pe o perioadă mai lungă”, a declarat economistul șef al ING Bank România, Ciprian Dascălu, citat de Mediafax.
Înainte de anunț, leul se tranzacționa în piața interbancară la 4,4370 lei/euro, iar după anunț a crescut rapid până la 4,4468 lei/euro.
Variația înregistrată miercuri dimineață, 3 noiembrie, este mai puternică decât oscilațiile înregistrate de tranzacțiile din zilele precedente.
BNR a anunțat marți un curs în scădere cu 0,49 bani, la 4,4318 lei/euro.