Dacă vrea averea lui Adamescu, trebuie să dea 50.000.000 €!
Veste teribilă pentru Carmen Adamescu. Judecătorii i-au respins, marţi (29 septembrie), cererea prin care încerca să scape de taxa de timbru de peste 50 de milioane de euro pentru a pune mama pe jumătate din averea soţului ei, Dan Adamescu.
Nici redusă, nici scutită, nici în rate, asta au hotărât magistraţii Sectorului 1 care au analizat solicitarea făcută de Carmen Adamescu pentru ajutorul judiciar. Aşa că soţia şefului Astra va trebui să plătească taxa de timbru de 250 de milioane de lei, adică peste 50 de milioane de euro, dacă vrea jumătate din imperiul Adamescu, estimat între 750 de milioane de euro şi un miliard de euro.
Carmen Adamescu mai are însă o şansă să-i înduplece pe judecători. Ea mai are dreptul să facă o cerere de reexaminare. Femeia a intentat divorţ în 20 iulie şi este hotărâtă nu numai să pună capăt căsniciei, care durează de 12 ani, ci să obţină şi o mare parte din averea familiei. În plus, ea vrea despăgubiri de 10 milioane de euro, pentru că a suferit “ca o soţie inocentă” şi a răbdat infidelităţile şi umilinţele la care a fost supusă de soţ. Dacă nu achită taxa de timbru, Carmen Adamescu s-ar putea mulţumi doar cu divorţul.
1,8 milioane de români au rămas cu poliţele Astra în aer
Falimentul Astra Asigurări a lăsat cu ochii-n soare nu mai puţin de 1,8 milioane de români, care şi-au asigurat maşinile sau casele la această companie şi nu ştiu dacă îşi vor recupera banii. Îi linişteşte însă şeful Autorităţii de Supraveghere Financiară, care susţine că persoanele care au poliţe de asigurări la Astra vor fi despăgubite de Fondul de Garantare a Asiguraţilor. „Valoarea rezervelor de despăgubire e de 650 milioane de lei. Impactul pe care l-am calculat noi este de 700 de milioane de lei, iar Fondul are un miliard de lei”, a afirmat Mişu Negriţoiu, şeful ASF. El a mai spus că plafonul de despăgubire la care un asigurat are dreptul este de 450.000 de lei.