Dan Adamescu, scrisori pe patul de moarte
Cu puţin timp înainte să moară, miliardarul Dan Adamescu a povestit de pe patul de spital ororile prin care a trecut în detenție.
Acesta a dictat o scrisoare către unicul său fiu, Alexander, cetățean german, rezident în Marea Britanie, la rândul său cu mandat european de arestare preventivă. În scrisoarea de 12 pagini, Adamescu a descris experienţa trăită în celulă cu Mircea Băsescu, cum a căzut la toaletă şi pentru ce vrea ca familia să se adreseze forurilor europene, scrie romaniatv.net.
Omul de afaceri Dan Adamescu a decedat la începutul acestui an, în timp ce ispășea o condamnare de 4 ani și patru luni. Medicii confirmaseră că magnatul suferă de cel puțin 15 maladii grave, dar magistrații i-au refuzat eliberarea. În cele din urmă, în noaptea de 22 ianuarie, a decedat, iar legiștii au confirmat că avea septicemie.