Dan Şova a fost reţinut de DNA
Dan Șova a fost reținut joi seară (3 decembrie) de DNA, pentru 24 de ore, după ce senatorii au votat astăzi cererea de arestare preventivă a senatorului.
Dan Şova a ajuns la sediul DNA la ora 15.10, el fiind citat la Direcţia Naţională Anticorupţie după ce colegii săi senatori au aprobat solicitarea procurorilor privind reţinerea şi arestarea să preventivă.
După o oră de audieri, senatorul a fost reţinut 24 de ore. Acesta a fost urcat într-o maşină şi va ajunge la arestul central al Poliţiei Capitalei, informează Digi24.
Plenul Senatului a aprobat prin vot cererea DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului PSD Dan Şova. Au fost 95 de voturi pentru şi 30 împotriva şi două voturi anulate.
Şova se află la al treilea vot în Senat, după ce prima solicitare a fost votată de două ori în urmă unei decizii de neconstituţionalitate.