«Dăncilă, ne-ai nenorocit!»
Cu aproape trei săptămâni înainte de Sărbătorile de Paşte, crescătorii de oi în loc să-şi frece mâinile de bucurie şi le rup de nervi. Premierul Dăncilă a anunţat mutarea ambasadei din Israel, iar cei mai mari cumpărători, arabii, s-au supărat şi nu mai vor oi şi mieluţi de la noi.
În Pogoanele de Buzău toată lumea a auzit de Marin Viorel, zis ”Martac”. La 67 de ani a ajuns unul dintre cei mai mari deţinători de pământ şi animale din tot judeţul. Oi creşte de când se ştie, dar acum a ajuns să regrete din cauza vorbelor prim-ministrului român. După ce că este din ce în ce mai greu să găsească ciobani, acum are probleme şi din cauza Vioricăi Dăncilă, care în loc să-i ajute i-a îngropat.
”Dacă am sta la ce vindem în ţară am fi în faliment! Afacere este să dai la arabi, la turci! Am exportat 300 de oi şi dădeam pe bandă rulantă. Când, deodată, pauză! Nu se mai ia nimic, s-a sistat orice negociere!”, ni se plânge Marin Viorel. S-a interesat ce s-a întâmplat, iar explicaţia a fost simplă: “embargo de la lumea arabă pentru vorbele spuse despre mutarea Ambasadei României în Israel, de la Tel Aviv la Ierusalim”. Acum a rămas cu 400 de oi şi este disperat pentru că de la piaţa românească nu-şi face speranţe.
”O să ajung să dau oi cadou. Poate îi vrea cineva drept animale de companie”, face haz de necaz omul. Pentru că o să fie piaţa suprasaturată, preţul oilor sau mieilor nu va creşte în acest an, ba dimpotrivă. ”O să încerc să dau animalul cu 11-12 lei kilogramul în viu, iar tăiat, o să mă duc cu preţul la 19-20 de lei”, anunţă ”Martac”. Nu doar vânzările slabe îi dau bătăi de cap oierului-şef, ci şi lipsa ciobanilor. La stâna lui ”Martac” sunt doar doi ciobani. ”Am unul de 40 de ani la mine şi cum mai aveam nevoie de încă un om am căutat luni de zile, am dat sfoară în ţară şi cu greu am găsit. Este trist, dar este adevărat, oamenii nu vor să mai muncească, stau cu mâna întinsă la ajutoare sociale”, spune cu năduf crescătorul de oi. Ion Iordache este cioban de peste 50 de ani. ”Prima oară am fost cu oile la şapte ani şi nu o să uit niciodată ziua aia. Îmi plac oile şi le place şi lor de mine. Nu mi-a plăcut şcoala, am doar două clase. De când mă ştiu am vrut să fac asta şi altceva nu ştiu”, povesteşte Nea Ion. Ne -roagă să facem poze şi cu cel mai bun prieten al lui, căpetenia haitei de câini de pază, Lala.
”Este bătrână, are 10 ani, dar are curaj mai mult decât un grup de bărbaţi. Când o vedeţi în acţiune zici că este fiară, nu câine. Se transformă şi nu lasă pe nimeni să se apropie de oi sau miei”, -vorbeşte duios ciobanul despre câinele cenuşiu. Inamicul numărul 1 al oilor în zonă sunt şacalii, care au trecut cu sutele astă iarnă de la -bulga-ri pe Dunărea îngheţată şi s-au înmulţit ca furnicile.
”Îi auzi noaptea cum urlă şi ştii că vin. Se adună în haite şi atacă, aşa că trebuie să fii pregătit”, dezvăluie ciobanul cel proaspăt de la stână, Dan.
”Nu îmi este frică de şacali. Nu am dat înapoi nici când m-a tăvălit ursul în Munţii Ciucaş şi m-a apucat cu laba de umăr. Oricum avem şase câini care sar imediat şi se luptă cu oricine”, spune mândru angajatul de la -stână. Ce primeşte un îngrijitor de oi? Casă, masă, salariu între 1.500 şi 2.000 de lei, în funcţie de muncă şi de vechime.
Îşi rezervă mielul cu două luni înainte
În judeţul Botoşani, mieii de Paşte se vând pe bază de rezervare. Localnicii preferă animalele luate direct de la ciobani şi se înscriu pe liste de aşteptare încă din luna februarie.
Judeţul este renumit pentru o rasă aparte de oaie, karakul de Botoşani, rezultată în urma încrucişărilor cu rase originare din Uzbekistan.
Tradiţia este atât de puternică, încât localnicii se asigură încă de la începutul anului că vor avea miel de cea mai bună calitate la masa de Paşte. Noul trend este mielul bio.
Adică, animale cumpărate direct de la ciobani. Aşa face şi Nelu Străticiuc: ”Eu cumpăr doar de la producător. Eu văd cum îşi creşte oile, sunt sigur că sunt hrănite natural şi mai ştiu că totul e proaspăt. Mă duc, sacrifică mielul în faţa mea şi duc carnea acasă. Toţi cunoscuţii mei fac aşa de ani de zile”, spune botoşăneanul, citat de adevarul.ro.
Preţurile la miei au crescut de altfel în această perioadă, adică undeva la 9,5 lei/kg în viu, tocmai de aceea este de preferat, spun ciobanii, ca miei să fie rezervaţi din timp. Odată ce mielul este rezervat, ciobanul îl creşte şi îl sacrifică chiar în preajma Paştelui pentru a fi proaspăt pentru client. Totodată clientul este întrebat dacă vrea un miel cu mai multă sau mai puţină grăsime.
„Ideal este ca mielul să aibă minimum 9 kilograme şi maximum 20 de kilograme în carcasă. Atunci au acel gust deosebit”, spune Ionică Nechifor, un crescător renumit în judeţ.
Carnea de miel va costa, în magazin, 25 lei/kg
Mieii din anul acesta sunt mulţi şi frumoşi, se laudă ciobanii. Însă crescătorii de ovine se plâng că preţul obţinut de la comercianţi este prea mic.
”În următoarele zece zile nu vom vinde nimic. Abia în preajma Paştelui se va căuta carnea de miel. Sperăm ca atunci să luăm 12 lei, dar probabil vom vinde cu 9-11 lei pe kilogram în viu. Astăzi, când vorbim, comercianţii oferă 10-11 lei pe kilogram, poate şi 11,50 lei. Dumneavoastră o veţi găsi în magazin cu 24-25 de lei”, ne-a spus Nicolae Cioranu, preşedintele Federaţiei Naţionale ROMOVIS. Acesta spune că mulţi crescători renunţă la turmele de oi pentru că sunt mereu în pierdere.
Pe Internet, preţurile în viu sunt între 10 şi 15 lei/kg, iar tăiat între 20 şi 25 de lei/kg. În Dolj, un kilogram de miel bio se vinde acum cu 23 de lei, în judeţele Bacău, Constanţa, Argeş, Botoşani, preţul este de 20 de lei, iar în judeţul Cluj preţul sare la 25 de lei. (Marina Dohi)