De ce s-au întâlnit şefii Poliţiei cu interlopii, înaintea înmormântării lui Emi Pian. Reacția IGPR

Ultima actualizare:
Ministrul de Interne, Marcel Vela
Ministrul de Interne, Marcel Vela

Imaginile difuzate de Adevărul.ro, din care ar rezulta că şefi din Poliţie s-au întâlnit cu membri ai clanului Duduianu, înaintea ceremoniei de înmormântare a lui Emi Pian, au pus pe jar autoritățile și au revoltat opinia publică. Şeful IGPR, chestorul Liviu Vasilescu, cel care apare în imagini, a precizat că a fost o operaţiune oficială, legală.

Şeful Poliţiei Române s-a întâlnit personal cu reprezentanţii Duduienilor. Liviu Vasilescu nu a negociat cu interlopii, ci le-a dat o directivă.Potrivit surselor Adevarul.ro, Liviu Vasilescu i-ar fi spus, scurt, unuia dintre interlopii din clanul Duduianu: „Se îngroapă. Nu negociem”.Acestea au fost cuvintele pe care Liviu Vasilescu le-ar fi folosit în noaptea de 8 spre 9 august. Poliţiştii au ales o zonă pubică pentru a se întâlni cu reprezentanţii interlopilor, dar noaptea, ca element de surpriză. Tot din acest motiv a ales şi Liviu Vasilescu să meargă personal la întâlnire. Imaginile publicate de Adevărul confirmă versiunea relatată de Elvis Pian, fratele lui Emi Pian, care spune că s-a întâlnit în noaptea de 8 spre 9 august cu şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, cu şeful Poliţiei Sector 5, Cătălin Păştin, şi alţi ofiţeri de rang înalt.

Uciderea interlopului Emi Pian a declanșat cea mai mare criză din ultimii 10 ani din lumea interlopă
Uciderea interlopului Emi Pian a declanșat cea mai mare criză din ultimii 10 ani din lumea interlopă

Şeful IGPR: „Un demers legal, făcut cu bună credinţă”

Oficialii Ministerului Afacerilor Interne şi Poliţiei Române au precizat că imaginile arată poliţişti aflaţi în misiune şi că aceştia au acţionat în cadrul unei acţiuni care a vizat prevenirea unor noi incidente la înmormântarea interlopului Emi Pian. Şeful IGPR, Liviu Vasilescu, spune că a fost „un demers care este absolut legal, făcut cu bună credinţă”.

VIDEO EXCLUSIV Dovada că ştabii Poliţiei au bătut palma cu Clanul Duduienilor. Imagini de la întâlnirea de taină dintre oamenii legii şi interlopi„A fost o operaţiune oficială a Poliţiei pentru a asigura prin toate mijloacele legale siguranţa cetăţeanului. Această abordare a situaţiei pe care am avut-o, atât contestată de mulţi, a condus la un rezultat bun pentru că acum nu avem alte victime şi nu am avut imagini cu sute de persoane şi un potenţial scandal în stradă, care ar fi făcut mult rău nu doar Poliţiei Române ci chiar României. Sănătatea şi liniştea locuitorilor capitalei la acel moment au cântărit mai mult decât faptul că acţiunea mea ar fi putut fi interpretată greşit. Am făcut un demers care este absolut legal, l-am făcut cu bună credinţă şi aşa am reuşit să rezolvăm lucrurile fără a escalada lucrurile” a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Inspectorul general al IGPR, chestorul principal Liviu Vasilescu. Acesta a dat asigurări că „nu a negociat şi nu o să negocieze niciodată siguranţa cetăţeanului şi demnitatea poliţistului”.


    Şeful Poliţiei Liviu Vasilescu, la întâlnirea cu un interlop al Clanului Duduianu foto: Adevărul
Şeful Poliţiei Liviu Vasilescu, la întâlnirea cu un interlop al Clanului Duduianu foto: Adevărul

Oficialii MAI nu au răspuns întrebărilor presei

La rândul său, secretarul de stat din MAI Bogdan Despescu a explicat că sâmbătă, 8 august, instanţa de judecată a respins solicitările anchetatorilor cu privire la efectuarea a 33 de descinderi domiciliare, unele dintre acestea în Capitală, iar în acest context anchetatorii au adoptat „cea mai eficientă soluţie legală”

Citește și:

Cine a fost Emi Pian, interlopul ucis pe străzile Capitalei. Era liderul clanului Duduianu

Interlopul Emi Pian, înmormântat. Câte persoane l-au condus pe ultimul drum„Evenimentul din Bucureşti de la începutlul lunii a fost permanent monitorizat de către mai multe structuri din MAI, misiunea noastră fiind de a preveni producerea unor incidente grave urmare  a analizelor de risc (...) Existau  informaţii că la procesiunea de duminică, 9 august, erau aşteptate să participe aproximativ 3000 de persoane. Această situaţie putea să ducă la răspândirea infecţiei cu noul coronavirus. De asemenea, exista riscul unor acte de violenţă. În săptămâna respectivă structurile MAI au organizat la nivel naţional mai multe acţiuni pentru descurajarea escaladării conflictului. Nu fugim de responsabilitate, cred că aceste acţiuni mediatizate în ultima perioadă au arătat implicarea noastră în activităţile de combatere a criminalităţii” a declarat Despescu. Cei doi oficiali ai MAI şi IGPR nu au răspuns întrebărilor presei legate de acest subiect.

Klaus Iohannis i-a cerut explicații lui Marcel Vela

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, întrebat dacă a discutat cu ministrul de Interne Marcel Vela după apariţia imaginilor de la întâlnirea unor şefi din Poliţie cu interlopi din clanul Duduianu, că a cerut explicaţii ministrului de Interne cu mult timp înainte să fie publicate aceste lucruri. Şeful statului a adăugat că a primit aceste explicaţii şi va cere reprezentanţilor MAI să spună public ce s-a întâmplat acolo.

Şeful Poliţiei Liviu Vasilescu, la întâlnirea cu un interlop al Clanului Duduianu
Şeful Poliţiei Liviu Vasilescu, la întâlnirea cu un interlop al Clanului Duduianu

„Da, am cerut explicaţii ministrului de Interne cu mult timp înainte să se publice aceste lucruri. Am primit explicaţiile dar nu cred că e rolul meu să comentez ce s-a întâmplat acolo. Le voi solicita celor de la MAI să vă explice public despre ce a fost vorba”, a afirmat Klaus Iohannis, chestionat miercuri la Cotroceni dacă i-a cerut explicat lui Marcel Vela privitor la acele imagini şi dacă există la nivel naţional un fenomen de cârdăşie între interlopi şi poliţişti.

Întrebat dacă s-ar impune demisia lui Marcel Vela din funcţia de ministru de Interne şi convocarea unei şedinţe a CSAT, în contextul apariţiei acestor imagini, preşedintele Iohannis a replicat: „Cred că aceste chestiuni pot fi explicate cel mai bine de cei în cauză, de şefii din Poliţiei (...) şi cred că atunci se vor lămuri lucrurile în spaţiul public”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net