Despre copiii-sclavi din Maramureş se ştia din 2007
Ancheta continuă în cazul copiilor germani aduşi la reeducare într-un centru social din Maramureş, unde au fost transformaţi în sclavi. Cinci suspecţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, iar alte trei persoane au fost plasate sub control judiciar. Nu înţelegem însă de ce DIICOT a acţionat abia acum, deşi încă din 2007 un jurnalist dezvăluia ce se întâmplă în curtea casei soţilor Bert şi Babett Schumann.
Cei opt suspecţi, administratori şi angajaţi ai centrului, între care doi nemţi, soţ şi soţie, sunt cercetaţi că fac parte dintr-o reţea de crimă organizată care se ocupa cu traficul copiilor-problemă din Germania. Sub pretextul unui program de reeducare, ”Projekt Maramureş“ era de fapt paravanul pentru exploatarea tinerilor cu probleme de comportament din Germania. Copiii au povestit că în programul ”Projekt Maramureş“ erau închişi într-un aşa-zis „arest”, în care erau legaţi cu funii, erau înhămaţi la căruţe alături de animale sau erau ţinuţi în frig.
Metoda Schumann: «bici şi zahăr»
Cutremurător, dar nimic nou dacă ne uităm în urmă cu vreo 12 ani şi citim articolul jurnalistului Viorel Ilişoi, care în 2007 a bătut la poarta casei lui Bert Schumann şi a povestit tot ce se întâmpla acolo. Iată ce scria autorul la vremea respectivă: „În munţii Maramureşului, pedagogul neamţ Bert Schumann testează pe câţiva adolescenţi scăpaţi din frâu, conaţionali de-ai lui, pedagogia proprie numită “bici şi zahăr”. Un pupic şi-un cap în gură, cum ar veni. Şi se laudă că “asta metod Schumann Bert este, al meu, 80 la sută copil recuperat”. Neamţul nu vrea să spună ce l-a mânat să-şi părăsească ţara şi să trăiască pe o coastă de munte, în sălbăticie. În urmă cu patru ani a cumpărat una dintre casele împrăştiate pe Valea Vinului, a înălţat-o cu un etaj – totul din lemn –, a tras lumină de la vecinul aflat la doi kilometri şi a început să aducă din Germania adolescenţi de prin casele de copii sau din familii destrămate, trăgători pe nară, să facă oameni din ei”.
Aşa începe povestea. “La casa lui Schumann, despre care în oraş nu se ştie mare lucru, iar cei care mai ştiu câte ceva povestesc întâmplări scandaloase, nu se poate ajunge decât pe jos, trecând de vreo zece ori peste un pârâu care şerpuieşte prin munţi. În curte, răsar doi băieţi care se apucă unul să crape lemne, celălalt să rânească la vaci. Salută pe româneşte, bună ziua, cu un accent ciudat, şi îşi văd de treaba lor, în silă. Munca stă la temelia pedagogiei lui Shumann, alături de pedepse cumplite şi recompense mărunte: «Un bombon, un ţigar, notă bună». Camerele de la parter, cu mobilier sărăcăcios – un pat şi o masă-, murdare şi cu aşternuturile vraişte, sunt pentru cei patru adolescenţi din seria actuală: doi băieţi şi două fete. (…) La semnalul şefului, copiii, care tocmai au mâncat de dimineaţă (griş cu lapte, pâine, margarină, ouă fierte, zacuscă, ceai), lasă baltă treburile şi se adună pe terasa de la etaj. Toţi fumează ca nişte condamnaţi la moarte şi-şi spun poveştile zguduitoare. Christina are 16 ani, dar zici că are 25. E singura care vine dintr-o familie respectabilă şi unită, spune Babett Schumann. Un copil dificil. Poate de prea mult bine s-a înhăitat cu nişte derbedei şi a început să lipsească de acasă şi de la şcoală şi să pufăie marijuana întâi, apoi să tragă pe nară prafuri. Scandalurile nebuneşti din cartier au dus-o de mai multe ori la secţia de poliţie. Părinţii au fost de acord să o interneze în casa de copii a lui Schumann, departe de anturajul nociv. Toţi văd asta ca pe un exil, ca pe o pedeapsă. Christina stă de cinci luni în munţii Maramureşului şi se speteşte muncind ca un argat, după reţeta Schumann, dar asta nu a schimbat-o cu nimic. E abonată la cele mai grele pedepse, dar nu dă înapoi niciun-pas. Încăpăţânarea asta o face să fie liderul grupului. Soţii Schumann ştiu că, dacă ar îmblânzi scorpia, i-ar controla şi pe ceilalţi şi, cu toporul sau cu furca în mâini, să-i ducă pe drumul cel bun.
Dramele copiilor care au apucat-o pe căi greşite
Svenja, tovarăşa ei de exil, nu are decât 15 ani. Abuzată de tată, s-a apucat de droguri. David, un puşti de 15 ani, cu ochii verzi şi cu unghiile îngălbenite de nicotină, spune din capul locului că nu are alt gând decât să se întoarcă acasă cât mai curând şi să-l bată pe tatăl lui vitreg numai peste gură. Un beţivan pus pe harţă şi gata oricând să-i pocnească şi pe el, şi pe mama lui. Şi David a căpătat năravul beţiilor şi al drogurilor. Când nu-i mai ajungeau banii, fura din buzunare. Până să ajungă în Maramureş, a trecut prin două case de copii din Germania. Nici aici, la noi, n-a avut stare. În cinci luni, a fost internat de două ori la psihiatrie, în Sighet”, scrie jurnalistul Viorel Ilişoi.
Program ca la armată
Bert Schumann, autorul metodei de reeducare pe care a denumit-o “bici şi zahăr”, nu-şi mai încape în piele când îşi expune invenţia pedagogică. Pe scurt, dacă respecţi programul, primeşti zăhărelul: o ţigară, dulciuri, o vizită în oraş, munci mai uşoare; dacă nu, întâi ţi se ia câte un obiect din cameră, până nu rămân decât pereţii goi, n-ai voie să asculţi muzică, nici să te uiţi la televizor, tai lemne până se toceşte toporul, faci şmotru, sapi în grădină, cari pământ cu roaba, ţi se taie raţia de tutun. Lista pedepselor nu are capăt şi fiecare îşi poate alege singur pedeapsa după cât de apăsat a călcat în străchini. La ora 6 fix se dă deşteptarea, ca la armată. La 7, micul dejun. Urmează lecţiile, în sala de la etaj, în care nu există nimic altceva decât o masă tăiată din topor. După prânz, munci până seara la 7. Acesta e programul gândit de Schumann pentru reeducarea copiilor lăsaţi în grija lui.
20.000 de euro pentru fiecare «elev»
Julian dezvăluie că a văzut cu ochii lui, când a intrat în biroul lui Bert şi a dat peste o hârtie cu antetul fundaţiei, că Bert Schumann primeşte 20.000 de euro pentru fiecare copil care trece prin centrul lui de reeducare. Unde mai pui că mai beneficiază şi de braţe de muncă fără cheltuială. Îi ia pe copii acasă la el, cu lunile, şi îi pune la toate corvezile din gospodărie. Şi toate acestea au ajuns la vremea respectivă într-un raport trimis Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie. S-a efectuat un control, dar concluzia a fost că nu sunt încălcate drepturile copiilor!
