Din ce cauză a murit Dinu Patriciu. Ce spune medicul care l-a tratat
Medicul curant al lui Dinu Patriciu, Mihai Voiculescu, a declarat pentru MEDIAFAX, că omul de afaceri a murit la Spitalul Royal Free din Londra, cel mai probabil din cauza unei infecţii după transplantul de ficat.
"Dinu Patriciu a decedat într-un spital din Londra, cu o posibilă infecţie posttransplant, fiind exclusă orice culpă medicală. Dinu Patriciu a decedat în Spitalul Royal Free Hospital din Londra, unde mergea frecvent la control pentru monitorizarea stării de după transplant", a spus profesorul dr. Mihai Voiculescu, prieten de peste 30 de ani cu omul de afaceri şi cel care de peste 20 de ani îl îngrijea pentru diverse probleme medicale. Profesorul Voiculescu a precizat că problemele hepatice ale lui Dinu Patriciu au apărut în ultimii trei ani, timp în care au fost făcute mai multe investigaţii la Spitalul AKH din Viena, la Spitalul Niguarda din Milano, dar şi la Londra.
"Întrucât starea sănătăţii nu era bună, am început pregătirea pentru transplant. În urmă cu un an şi jumătate, Dinu Patriciu a fost supus unei intervenţii de transplant hepatic în spitalul din Milano. Problemele de serviciu însă l-au determinat să monitorizeze starea de sănătate într-un spital din Londra, respectiv Royal Free Hospital", a declarat pentru MEDIAFAX prof. Voiculescu. El a mai spus că probabil la Dinu Patriciu au apărut complicaţii posttransplant. "Este posibil, pe stare imunologică scăzută să fi dezvoltat o infecţie. Ceea ce pot să spun este că a beneficiat de cea mai bună îngrijire şi este exclusă orice culpă medicală", a precizat prof. Voiculescu.
Surse apropiate familiei spun că este posibil ca Dinu Patriciu să fie înmormântat la Londra. Omul de afaceri Dinu Patriciu, în vârstă de 64 de ani, a murit la Londra, acesta suferind de mai mulţi ani de cancer.