Doi români nevăzători au urcat pe Mont Blanc

Ultima actualizare:
Alex Benchea şi Răzvan Nedu, împreună cu ghidul montan internaţional Cristina Pogăcean
Alex Benchea şi Răzvan Nedu, împreună cu ghidul montan internaţional Cristina Pogăcean

Ce performanţă! Doi alpinişti orbi au izbutit, pe 19 iulie, să înfigă steagul României pe Vârful Mont Blanc din Alpii Francezi. La capătul expediţiei temerare, Răzvan Nedu şi Alex Benchea, ambii în vârstă de 21 de ani, au fost, şi la propriu, şi la figurat, în al nouălea cer.

„Acum a venit momentul meu şi al lui Alex să ducem sus, pe Vârful Mont Blanc, mesajul «Overcome the impossible - Depăşim Imposibilul». Acum sperăm ca mesajul nostru să inspire şi să motiveze o ţară întreagă“.

Acesta a fost anunţul lui Răzvan Nedu şi al lui Alex Benchea, înainte de a porni spre vârful de 4.810 metri, cel mai înalt din Europa Occidentală, în Alpii francezi. Răzvan Nedu, din Bucureşti, e campion european la paraclimbing (escaladă sportivă practicată de persoane cu dizabilităţi). Alex Benchea, din Adjudeni (Neamţ), e student la Geografie, în Cluj.

Ambii sportivi fac parte din categoria persoanelor cu dizabilităţi, fiind orbi, cu menţiunea că Nedu vede în proporţie de 1%, iar Benchea – deloc.

De altfel, lui Alex i se spune „Alpinistul cu Ochii Albi“.  Ceea ce şi-au propus aveau să reuşească duminică, 19 iulie, când sportivii căţărători, membri ai Lotului de Performanţă de la “Climb Again”, au atins vârful Mont Blanc.


    Alex Benchea şi Răzvan Nedu, împreună cu ghidul montan internaţional Cristina Pogăcean
Alex Benchea şi Răzvan Nedu, împreună cu ghidul montan internaţional Cristina Pogăcean

În această expediţie, alpiniştii au fost sprijiniţi de ghizii montani internaţionali Clement Naelegen şi Cristina Pogăcean, de antrenorul Claudiu Miu şi de căţărătorul - fotograf Cătălin Grigoriu.

De altfel, acesta a realizat imagini din timpul ascensiunii începute vineri, 17 iulie, cu popasuri în diferite refugii montane. Duminică, 19 iulie, a început „asaltul“ final, iar reuşita a fost consemnată după cinci ore de urcat, alte trei fiind necesare pentru drumul de întoarcere, la refugiul Goûter. Alex Benchea nu este la prima reuşită de acest fel, arată adevarul.ro. În decembrie 2019, nemţeanul a urcat, alături de ghidul internaţional Cosmin Andron, pe cel mai înalt vârf din Africa - Uhuru Peak (5.895), din Masivul Kilimanjaro.

Următoarea aventură a ambiţioşilor Răzvan şi Alex este o expediţie pe Elbrus (Caucaz), 5.642 de metri, cel mai înalt munte din Europa.

Antrenamente pe Omu, Negoiu şi Moldoveanu

Cei doi tineri cu dizabilităţi au avut probleme cu aclimatizarea, acuzând dureri de cap, dar inconvenientul a fost depăşit. De altfel, pentru Mont Blanc, sportivii de la “Climb Again” s-au pregătit intens în România. 

Într-o singură lună, Răzvan şi Alex au urcat pe Vârfurile Omu, Negoiu şi Moldoveanu din Carpaţii Meridionali. Asociaţia “Climb Again” este o organizaţie non-guvernamentală afiliată la Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă. Aceasta îi ajută pe copiii şi pe tinerii cu nevoi speciale să se integreze în societate şi să trăiască pe cont propriu. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net