Dosarul de incompatibilitate al lui Iohannis se judecă după al doilea tur al alegerilor
Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis se judecă după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, după ce instanţa supremă a respins, luni, cererea ANI şi a menţinut data de 18 noiembrie pentru analizarea admisibilităţii recursului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins astfel cererea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) de schimbare a termenului la care se va analiza admisibilitatea recursului în dosarul lui Iohannis, respectiv data la care s-ar putea decide fie că recursul este nefondat şi că rămâne soluţia de anulare a raportului de incompatibilitate, fie că acesta se judecă pe fond.
Agenţia Naţională de Integritate ceruse instanţei supreme, în 22 octombrie, să ia în discuţie mai repede dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, considerând că judecata ar trebui să aibă loc înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, nu la două zile după, respectiv în 18 noiembrie, data stabilită iniţial.
În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.
În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanţa supremă.