E jale! Țara fierbe la 43 de grade Celsius
Hidratați-vă și îmbrăcați-vă cu haine deschise la culoare și lejere! Ne așteaptă o nouă zi caniculară. De astăzi, de la ora 13.00, și până mâine, la ora 8.00, e foc.
Vipia va fi prezntă în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu şi Ilfov, inclusiv în Municipiul Bucureşti.
Temperaturile maxime vor depăşi frecvent 35...36 de grade, iar în Lunca Dunării vor atinge 38 de grade, adică 43 de grade la soare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic va fi accentuat.
În celelalte regiuni vremea se va menţine călduroasă, iar instabilitatea atmosferică se va manifesta pe arii restrânse.
În schimb, în Maramureş, Crişana, Banat, vestul Transilvaniei şi al Olteniei, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată unde şi valorile termice vor scădea.
Vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Local va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 30...35 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.