Ea face bani dintr-o plantaţie de cătină

Ultima actualizare:

    Ana Eugenia Lupu vinde cătină în târguri şi în pieţe
Ana Eugenia Lupu vinde cătină în târguri şi în pieţe

Ideea le-a venit în urma unui reportaj văzut la televizor! În urmă cu câţiva ani, membrii unei familii din Aiud (Alba) au cumpărat un teren într-o comună din apropiere şi au cultivat cătină. Investiţia iniţială a fost de 5.000 de euro (23.000 de lei).

Au avut răbdare, iar acum se bucură de câştig! Un reportaj având drept subiect cultura de cătină, pe care l-au văzut într-o seară la televizor, i-a inspirat pe cei din familia Lupu. Şi-au făcut un plan, au cumpărat o suprafaţă de teren în Lopadea Nouă, o comună din Alba, şi au reuşit să strângă 5.000 de euro, cu care au demarat afacerea.

Acum, după şase ani de aşteptare, producţia de cătină se ridică la mai mult de cinci tone, pe două hectare, iar un kilogram din ”ginsengul românesc”, cum mai e denumită cătina, este vândut cu preţuri cuprinse între 5 şi 10 lei.   

”Prima recoltă am avut-o cam la cinci ani, dar nu pe toată suprafaţa. Din al şaselea an, am avut recoltă plină”, spune, cu mândrie, Ana Eugenia Lupu, cea care ţine hăţurile afacerii.


    Culesul cătinei nu-i deloc uşor
Culesul cătinei nu-i deloc uşor

Puieţii au fost achiziţionaţi de la Institutul de Cercetare de la Mărăcineni (Argeş) şi au realizat plantaţia după o recomandare a specialiştilor. În total, au fost plantaţi 1.300 de puieţi.

În planurile de viitor ale fermierilor din Aiud se află achiziţionarea unei maşini care să permită culesul mecanizat. De asemenea, cultivatorii speră ca, într-un viitor nu prea îndepărtat, să construiască şi o mică fabrică unde să proceseze cătina, ceea ce ar creşte profitul. Recolta e vândută aproape integral unei firme din Bistriţa, unde este procesată şi transformată în ulei, dar membrii familiei Lupu vând cătină şi prin târguri ori prin pieţe.

Plantaţia e o alternativă bună la culturile tradiţionale, întrucât nu este mult de lucru în timpul anului, ci doar la recoltat. Cătina rodeşte atât vara, cât şi toamna.


    Fructele portocalii conţin foarte multe vitamine
Fructele portocalii conţin foarte multe vitamine

Cei mai mulţi mănâncă fructele cu miere, delicatesă recomandată chiar şi copiilor.

Aşa-numitul “ginseng românesc” face adevărate minuni, pentru că are o cantitate uriaşă de vitamina C.

De asemenea, cătina conţine vitaminele A, B, E, K, dar şi fosfor, potasiu, magneziu şi fier. La fel de apreciat este şi uleiul de cătină, folosit mai ales în industria farmaceutică.

Click! spune

De la cătină nu se folosesc doar fructele, ci şi mugurii şi scoarţa. Cătina este un antioxidant extrem de puternic, iar medicii o recomandă în tratarea multor afecţiuni, cum ar fi cele hepatice, anemii, rahitism, boli de ochi şi arsuri.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net