El a construit scaunul pe care va sta Papa Francisc la Iași: «Nu faci de două ori în viaţă astfel de lucruri»

Ultima actualizare:
Papa Francisc se va afla la Iaşi pe 1 iunie
Papa Francisc se va afla la Iaşi pe 1 iunie

Cătălin Hădăr, un apreciat tâmplar din Iaşi, a primit zilele trecute o misiune deosebită: să construiască scaunul pe care va sta Papa Francisc în timpul vizitei sale în Iaşi. S-a apucat de treabă cu multă dăruire, dar şi cu emoţie, iar acum este mândru de rezultatul muncii sale.

 În timpul vizitei de la Iaşi de pe 1 iunie 2019, Suveranul Pontif se va aşeza pe un scaun special, realizat de un tâmplar local.

Cătălin Hădăr a realizat scaunul la rugămintea clericilor de la Episcopia Romano-Catolică Iaşi, de la care a mai primit şi alte lucrări de-a lungul timpului pentru a realiza tâmplăria mai multor biserici din Iaşi şi împrejurimi.

Scaunul pe care se va aşeza Papa a fost realizat de Hădăr în aproximativ trei săptămâni, tâmplarul spunând că este cea mai importantă lucrare din viaţa sa.

„Este din stejar masiv, însă avem şi o bucată de lemn de tei pentru stema papală, care a fost sculptată manual. Restul e catifea albă, specifică Papei. Am mers pe ceva simplu, pentru că Papa nu este adeptul lucrurilor măreţe, ci al celor simple. A fost o muncă grea, dar plăcută. A fost ceva unic pentru că nu faci de două ori în viaţă astfel de lucrări”, spune Cătălin Hădăr pentru adevarul.ro. Tâmplarul a mai realizat pentru vizita Papei la Iaşi şi un pupitru, de la care Suveranul Pontif va rosti discursul pentru credincioşii care vor veni la Iaşi cu ocazia acestui eveniment. 

Tichete online pentru vizita Papei

Suveranul Pontif va ajunge la Iaşi pe 1 iunie, în cadrul unei vizite oficiale. Sanctitatea Sa se va adresa populaţiei din faţa Palatului Culturii din oraş, pe o scenă special amenajată pentru acest eveniment.


    Papa Francisc se va afla la Iaşi pe 1 iunieFoto: Gettyimages
Papa Francisc se va afla la Iaşi pe 1 iunieFoto: Gettyimages

„Această vizită epocală vine la 20 de ani de la vizita Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea în România, la Bucureşti. Este un vis al nostru, un vis al tuturor, pentru a ne bucura împreună cu pastorul bisericii noastre, nu doar noi, cei din Biserica Catolică, ci toţi din întreaga ţară. Sigur, totul are loc sub o umbrelă, cea a Maicii Domnului, care este pentru toţi aceeaşi şi care stă în mijlocul grădinii noastre, România fiind numită de Papa Ioan Paul al II-lea Grădina Maicii Domnului”, a declarat Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop catolic de Iaşi.

Cei care doresc să participe la evenimentul de pe 1 iunie se pot înscrie şi online, pe site-ul ercis.ro, de unde îşi pot procura gratuit tichete de acces la eveniment. Până în prezent, la eveniment s-au înscris aproximativ 50.000 de persoane. 

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net