VIDEO El i-a cântat lui ''Cichi Cean'' în reclama la coniac
Băutură să fie, că motive de sărbătoare se găsesc. Până şi ziua actorului preferat poate fi prilej de ciocnit paharul. Unii au băut în cinstea lui Jackie Chan şi chiar au adus şi lăutarii să îi cânte la acordeon.
„Cichi Ceane, Cichi Ceane, la mulţi ani, măi, barosane...”. Cam aşa sună un spot publicitar haios la băutura spirtoasă Patriot, ai cărui interpreţi nu au găsit un motiv mai bun pentru a se „cinsti” cum se cuvine. Click! l-a găsit pe lăutarul care a devenit vedetă după ce i-a cântat la acordeon lui „Cichi Cean”. Vasile Strunilă are 60 de ani, este din comuna Ibăneşti, Botoşani, şi cântă la acordeon de când de ştie.
A cântat 40 de ani la nunţi
„De la 13 ani, mai exact. Atunci am cântat la prima nuntă. Am început în comuna natală, dar, mai apoi, când am ajuns la liceu, am început să cânt şi în Dorohoi. Am înfiinţat chiar o trupă – EOL - care a facut istorie în anii ’80. Nu era nuntă în Dorohoi să nu cântăm noi. Din aprilie, când se termina postul Paştelui, şi până în octombrie, toată lumea schimba datele nunţilor doar ca să le cânte EOL. Am avut 40 de ani de activitate plină: nuntă după nuntă, fără nici o sâmbătă sau duminică liberă. Am cântat de multe ori la nunta unui om, apoi la botezul copilului lui şi apoi şi la nunta acestui copil”, ne-a povestit, în exclusivitate, botoşăneanul Vasile Strunilă.
Despre bani nu vorbeşte prea mult. A câştigat doar cât să ducă un trai decent şi nici că a visat să se îmbogăţească din meseria de lăutar. Chiar şi acum, în clipul Patriot, a ajuns întâmplător şi nu pentru onorariu. „A fost şi puţin noroc. Eram în Bucureşti, la fiul meu, iar unul dintre oamenii din agenţia de casting era din Dorohoi. El m-a chemat să încerc. Am dat proba cu acordeonul şi am plecat acasă. După o săptămână am fost anunţat că am luat rolul. Aşa am ajuns să îi cânt lu Cichi Cean”.