Elena Ceaușescu a jucat rolul Cătălinei în dramatizarea „Luceafărului” lui Eminescu
Cărțile despre viața fostului cuplu dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu sunt pline de amănunte ce, uneori, pot trece neobservate, mai ales că în 30 de ani s-a scris mult pe acest subiect. Într-una dintre ele, „De la Lenuța Petrescu la Elena Ceaușescu” a scriitorului și jurnalistului Vasile Băran putem afla despre rolurile Elenei Ceaușescu din poemele transpuse în teatru în cadrul serbărilor de la Clubul Cercului Cultural, pe vremea când era o simplă muncitoare la fabrica de țesături fine și rochii de lux „Jaquard”.
Viața lui Nicolae Ceaușescu și a Elenei Ceaușescu a fost descusută aproape pe toate părțile în cele trei decenii scruse de la Revoluția din decembrie 1989. Dezvăluirile, memoriile, interviurile celor apropiați lor într-un fel sau altul au devoalat două destine care, pentru mulți români, au însemnat tot atâtea surprize, mai ales ținând cont de biografiile oficiale ale celor doi „zei” din vârful ierarhiei de partid și de stat din România. Încă există, totuși, ascunse printre multe rânduri, detalii mai puțin știute publicului larg. Unele dintre ele le regăsim în cartea „De la Lenuța Petrescu la Elena Ceaușescu” a scriitorului și jurnalistului Vasile Băran. Chiar dacă e redactată într-un stil romanțios, faptele relatate în carte sunt reale, verificate în timp din alte surse. Prin urmare, e un fapt cert că Lenuța Petrescu, viitoarea Elena Ceaușescu, a ajuns în București în 1936 – după cum singură scrie și într-o autobiografie făcută pentru partid – ajungând să lucreze la fabrica de textile „Jaquard” din Dealul Spirii. A locuit vreme de aproape un an la fratele ei mai mare, Gogu Petrescu, ajuns relativ rapid la onorabila funcție de revizor vagoane la CFR și avea o baracă în București Triaj. Subțirică și fâșneață, Elena a ajuns să participe la tot felul de activități culturale la Clubul Cercului Cultural Muncitoresc, unde s-a împrietenit cu „tovarășa Rita”, o activistă comunistă cu pretenții de regizor.
S-a iubit mai întâi cu Marin, fratele mai mare al lui Ceaușescu
Așa se face că la una dintre serbările muncitorești organizate la clubul respectiv, a ajuns să intepreteze rolul Cătălinei, într-o dramatizare a „Luceafărului” eminescian, dar și rolul Mamei în transpunerea teatrală a poeziei „Moartea lui Fulger” de George Coșbuc. La aceste repetiții l-a cunoscut pe Marin Ceaușescu, fratele mai mare al viitorului conducător comunist, ce era deja calfă la un atelier de încălțăminte. Marin locuia la subsolul atelierului de încălțăminte cu prăvălie de pe Calea Griviței, pe care îl avea sora lui mai mare, Niculina, căsătorită cu un anume Zamfir Rusu. Elena însăși, fiind remarcată în plan artistic, reușește să obțină o cămăruță chiar în incinta Clubului Cultural. E perioada idilei cu Marin Ceaușescu, idilă ce se putea termina ori continua altfel, rescriindu-se, probabil, însăși istoria țării, dacă nu ar fi apărut „în peisaj”, în preajma Paștelui din 1938, Nicolae, fratele mai mic al lui Marin. În lumea muncitorească, Nicolae ceaușescu era deja un fel de vedetă. Avea doar 20 de ani, dar deja adunase ani buni de pușcărie, ajungând să fie membru al Comitetului Central al UTC și secretar al Comitetului Național Antifascist. La nici două săptămâni de la prima întâlnire dintre Nicolae și Lenuța, Marin a fost chemat în armată. Locul de lângă fata din Petrești avea să fie ocupat de fratele mai mic care, de altfel, la serbarea din 13 august 1939 „măsluiește” concursul organizat pentru alegerea Reginei Muncii astfel încât iubita lui să câștige laurii meritați de nimeni alta decât „tovarășa Rita”, regizoarea.
A avut o aventură cu doi subofițeri germani, Willi și Franz
La scurtă vreme după acest episod, Nicolae e rearestat și trimis, alături de Gogu, fratele Lenuței, în lagărul de la Tîrgu Jiu. Și chiar dacă Marin e demobilizat, inima Elenei e deja ocupată, lucru ce nu-l deranjează deloc pe Marin. E perioada în care, însă, în viața Elenei apare și o nouă prietenă, „tovarășa Ada”, dar și doi subofițeri germani, Willi Muller și Franz Kamili. „Ada, cu o însuflețire subită, i-a propus să-i facă cunoștință cu cineva care-o putea ajuta. (...) Așa i-a cunoscut Lenuța pe cei doi Unterofizzeri, Willi Muller și Franz Kamili, subofițeri germani de legătură cu Gestapo, tineri și umflați în pene, nevoie mare! Ada i-a adus pe amândoi într-o după-amiază direct acasă în salonul de sub prăvălia Niculinei.(...) Le legănau pe genunchi, iar Ada le spunea ceva în germană și ei se uitau ocrotitor spre Lenuța mângâindu-i, deodată, părul șaten, ca și cum i-ar fi spus că se vor înțelege de minune”, scrie Vasile Băran. Autorul sugerează că toată „înțelegerea amoroasă” a fost făcută doar în scopul de a găsi căi de a comunica și a-l vedea, în lagăr, pe Nicolae Ceaușescu, lucru discutabil câtă vreme nici astăzi nu e foarte clar dacă Elena a ajuns, realmente, mai ales că cei doi încă nu erau căsătoriți legal, acest lucru având să se întâmple abia pe 23 decembrie 1947. O căsătorie care a durat 42 de ani, încheiată la doar două zile după aniversarea acesteia, în fața plutonului de execuție de la Târgoviște.
